China amenință să „zdrobească” orice efort pentru independența Taiwanului

13 Ian. 2024, 05:15
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
13 Ian. 2024, 05:15 // Actual //  bani.md

Armata chineză se angajează vineri să ”zdrobească” orice efort în favoarea independenţei Taiwanului, cu o zi înaintea unor alegeri prezidenţiale considerate cruciale pe insulă, care face parte, revendică Beijingul, din teritoriul chinez, şi acuză Partidul Democratic Progresist taiwanez (PDP, separatist) de faptul că împinge insula ”către condiţii periculoase de război”, relatează AFP.

”Armata Populară de Eliberare a Chinei menţine o vigilenţă sporită în orice moment şi va lua toate măsurile necesare pentru a zdrobi ferm tentativele de «independenţă ale Taiwanului» indiferent ce formă vor lua”, ameninţă într-un comunicat un purtător de cuvânt al ministerului chinez, Zhang Xiaogang.

El acuză PDP, aflat la putere în Taiwan, de împingerea insulei ”către condiţiile periculoase ale războiului, prin cumpărarea de armament din Statele Unite. Taiwanul, un teritoriu cu 23 de milioane de locuitori salutat ca un model de democraţie în Asia, se află la doar 180 de kilometri de coasta Chinei comuniste, care-l consideră una dintre provinciile sale care trebuie alipite restului ţării, cu forţa dacă este necesar.

Scrutinul de sâmbătă este urmărit îndeaproape de către Beijing, Washington şi pieţe, în contextul în care Taiwanul – primul producător mondial de semiconductori – este un actor-cheie în economie. Beijingul şi-a sporit toată săptămâna presiunile diplomatice şi militare asupra insulei.
Joi, cinci baloane chinezeşti au trecut linia mediană care desparte arhipelagul de China, potrivit ministerului taiwanez al Apărării, care a reperat de asemenea zece avioane şi nave de război.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!