O localitate din Italia reduce taxele locale cu 200 de euro pentru persoanele care adoptă un câine

28 Ian. 2024, 08:15
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
28 Ian. 2024, 08:15 // Actual //  bani.md

Primăria din Misterbianco, comună care se învecinează cu oraşul Catania, din sudul Italiei, a anunţat o iniţiativă inedită care vizează îmbunătăţirea vieţii câinilor fără stăpân, dar şi a locuitorilor, urmând să deducă până la 200 de euro pe an din taxele de salubrizare pentru cei care adoptă câini abandonaţi care se află în clădiri municipale sau în adăposturi de animale, transmite EFE.

Cu această măsură, autorităţile îşi propun să încurajeze adopţia câinilor pentru a reduce costurile adăposturilor şi “recompensează familiile care adoptă cu o binemeritată reducere a taxelor locale”, a explicat Consiliul Local, potrivit presei italiene.

Cu aşa-numitul “Bonus pentru golirea canisei”, Consiliul Local din Misterbianco îşi propune totodată să “ajute prietenii cu patru picioare”, a declarat Marco Corsaro, primarul acestei comune din sudul Italiei cu aproximativ 50.000 de locuitori şi care aparţine zonei metropolitane Catania.

Conform organizaţiilor pentru drepturile animalelor, în Italia sunt abandonaţi în fiecare an aproximativ 50.000 de câini şi 80.000 de pisici.

Reducerea face parte din măsurile adoptate în favoarea cetăţenilor prin intermediul “concesiunilor care îmbină inovaţia şi bunul simţ”, a adăugat Corsaro.

Astfel, cei care adoptă câini în această comună italiană vor economisi 200 de euro pe an din TARI, taxa municipală pentru colectarea gunoiului şi a altor deşeuri, care în Italia este formată din suma unei cote fixe şi o altă variabilă care se modifică în funcţie de numărul de locatari şi de dimensiunile fiecărei locuinţe.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!