Factura la energie ne „curentează”! Premier Energy vrea o majorare cu 38 de bani per kw/h

02 Feb. 2024, 09:46
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
02 Feb. 2024, 09:46 // Actual //  bani.md

Energia electrică, pentru consumatorii Premier Energy s-ar putea scumpi cu 38 de bani, la 2,77 lei kw/h, potrivit solicitării depusă la ANRE de către distribuitor.

Pentru consumatorii, racordați la rețeaua de tensiune înaltă, tariful ar urma să crească cu 31 de bani, la 2,02 lei per kw/h, iar pentru consumatorii racordați la rețeaua de tensiune medie tariful cerut este de 2,23 lei, cu 33 de bani mai mult față de tariful actual.

Premier Energy își justifică solicitarea de majorare a tarifelor la energia electrică prin prețurile mai mari de procurare a energiei electrice procurate de la Energocom în baza contractului – 1,82 lei kw/h față de 1,81 lei, a inflației de prognozate de 5%, dar și a costurilor mai mari de procurare, transport și distribuție a energiei electrice, cu 2,2%, la 7,3 milioane de lei.

Ultima modificare de tarif a energiei electrice a avut loc în data de 10 noiembrie 2023. La acea vreme lumina s-a ieftinit cu 18 bani, la 2,39 lei kw/h.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!