Elefantul lui Sturza! Înglodat în datorii de milioane de euro

29 Feb. 2024, 17:03
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  bani.md
29 Feb. 2024, 17:03 // Bani și Afaceri //  bani.md

Datoriile revendicate în cazul elefant.ro, retailer online intrat recent în insolvență la propria cerere, însumează 46,5 milioane de lei, din care Patria Bank solicită 19,9 milioane de lei românești (echivalentul a 9,2 milioane de euro n.a), iar Evolution Prest Systems, administratorul evoMAG.ro – 10,7 milioane de lei.

În primăvara anului trecut fusese anunțat că evoMAG preia pachetul majoritar de acțiuni al elefant, dar tranzacția a fost anulată în noiembrie.

Datele Profit.ro relevă acum, că, în insolvență, pe lista creditorilor mai sunt Cargus – 2,86 milioane de lei, Grup Editorial Litera – 1,823 milioane de lei, Corint Logistic – 1,57 milioane de lei, Fribourg Capital – 1,36 milioane de lei, Editura Epsilon Ascendo – 1,324 milioane de lei, Didactica Publishing House – 681.943,71 lei, FAN Courier Express – 422.720,47 lei, Postis Express – 237.035,67 lei, Universul Juridic – 234.078,32 lei, Spearhead Systems – 212.284,92 lei, Omnicovert –  83.405,75 lei și Univers Enciclopedic Books – 52.481,36 lei.

“Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 31.01.2024 sub nr. 3073/3/2024, debitorul Elefant Online a solicitat, în temeiul Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, deschiderea procedurii generale a insolvenței și desemnarea în calitate de administrator judiciar a BDO Business Restructuring SPRL. În  motivarea cererii debitorul a arătat că se află în  stare de insolvență întrucât  nu a achitat în termen de 60 de zile datoriile exigibile față de diverși creditori, din cauza lipsei disponibilităților bănești. A menționat că aceste datorii sunt în cuantum de 46.557.530 lei. De asemenea societatea și-a exprimat intenția de reorganizare a activității pe baza unui plan”, scrie într-un document al companiei.

Acționarii elefant.ro sunt Millennium Gold Resources Limited (Cipru) – 58,8355%, Olif BV (Olanda) – 28,5063%, Catalyst Romania – 9,6206% și Elefant Online – 3,0376%, potrivit termene.ro.

În 2022, conform ultimelor date publice raportate, compania a consemnat afaceri de 183,6 milioane de lei (în scădere cu 20% față de anul anterior) și o pierdere de peste 27 milioane lei, cu 175 de angajați, conform datelor analizate de Profit.ro.

Datoriile au cumulat 122 milioane lei.

După numărul de comenzi, elefant.ro este al doilea jucător din piață. În prezent, cel mai mare retailer online de pe plan local este eMag (Dante International), al cărui acționar majoritar este grupul sud-african Naspers.

Compania are peste 2 milioane de clienți, un marketplace în care activează circa 400 de companii și un portofoliu de 3 milioane de produse.

evoMag este cel mai mare vendor din marketplace-ul Elefant.

În luna mai 2022, Elefant Online, administratorul retailerului online elefant.ro, și-a majorat capitalul social cu 9,9 milioane de lei, la 74,9 milioane de lei, prin conversia unui credit și prin aporturi în numerar, potrivit datelor analizate de Profit.ro.

Astfel, Millenium Gold Resources Limited, controlată de fostul premier al Republicii Moldova Ion Sturza, a participat atunci la operațiune cu un aport de 6.005.008 lei, sumă provenită din conversia în acțiuni a unei creanțe de peste 1,2 milioane de euro pe care Elefant Online o are față de acționar în urma a două credite din 2019.

Retailerul online Elefant a fost lansat ca o librărie online în 2010. În perioada 2014 – 2016, compania a cunoscut o extindere puternică prin dezvoltarea rapidă a ofertei sale de produse și prin diversificarea modalităților de livrare, prin înființarea mai multor puncte de livrare în mai multe orașe din țară. Un alt pas important în dezvoltarea afacerilor a fost extinderea prezenței în Republica Moldova.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!