Șoferii, urmăriți peste tot de zeci de camere video! Un conducător auto a spart recordul – 335 de încălcări

11 Mart. 2024, 13:41
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
11 Mart. 2024, 13:41 // Actual //  bani.md

Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost privat de dreptul de a conduce, după ce mașina pe care o conducea a fost prinsă de sistemul automatizat de supraveghere a circulației rutiere comițând nu mai puțin de 335 de încălcări într-o perioadă de 8 luni.

Incidentul a avut loc pe ruta Chișinău-Tiraspol, unde bărbatul se afla la volanul unui Volkswagen Crafter. Potrivit autorităților, printre încălcările constatate s-au numărat depășirea limitelor de viteză și nerespectarea semnalelor rutiere.

În urma acestor abateri, șoferul s-a ales cu nu mai puțin de 335 de procese verbale contravenționale, iar autoritățile i-au aplicat o amendă totală de 249 150 de lei, însoțită de 1 155 de puncte de penalizare.

Deși confruntat cu o sumă substanțială și cu pierderea dreptului de a conduce, bărbatul și-a recunoscut fiecare încălcare și a achitat integral amenda impusă.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!