Kievul cere NATO mijloace de apărare antiaeriană după ce Rusia a lovit sistemul energetic ucrainean

29 Mart. 2024, 11:18
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
29 Mart. 2024, 11:18 // Actual //  bani.md

Kievul le-a cerut aliaţilor occidentali mijloace pentru apărarea antiaeriană în cadrul unei reuniuni extraordinare a Consiliului NATO – Ucraina de joi, după o serie de atacuri cu rachete ale Rusiei asupra infrastructurii energetice, a arătat misiunea Ucrainei la NATO.

Rusia a efectuat vinerea trecută cel mai mare atac aerian asupra sistemului energetic ucrainean de la invazia din februarie 2022, avariind unităţile energetice de la un baraj important şi provocând pene de curent pentru mai mult de un milion de persoane, relatează Reuters.

Misiunea Ucrainei la NATO a precizat, pe platforma X, că ministrul ucrainean al Apărării, Rustem Umerov, a informat partenerii alianţei cu privire la consecinţele atacurilor, îndemnându-i să furnizeze mai multe echipamente pentru a bloca atacurile aeriene ruseşti.

Moscova a descris atacurile sale recente ca făcând parte dintr-o serie de ”lovituri de răzbunare” şi a sporit utilizarea rachetelor balistice.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!