Revoluție în sistemul de plăți din Moldova! Plățile instant au ajuns la 100 milioane de lei în șase săptămâni

22 Apr. 2024, 14:15
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  bani.md
22 Apr. 2024, 14:15 // Bănci şi Finanţe //  bani.md

La doar șase săptămâni de când a fost lansat sistemului de transfer MIA, plățile instant au ajuns la 100 milioane de lei, în cadrul a 100 mii de tranzacții,  arată datele Băncii Naționale a Moldovei.

Aceste cifre impresionante, atinse într-un interval de timp relativ scurt de la implementare, depășesc cu mult așteptările inițiale ale dezvoltatorilor. Directorul Departamentului de Plăți al BNM, Victor Șușu, a subliniat că sistemul va fi extins și pentru utilizarea companiilor, deși inițial este destinat persoanelor fizice.

Victor Șușu a explicat că, deși MIA a fost conceput inițial pentru a permite acest tip de tranzacții, băncile au necesitat timp pentru a-și adapta serviciile, astfel încât să ofere aceste opțiuni și agenților economici.

MIA permite transferul de bani în doar 15 secunde între toate conturile de plăți, indiferent de prestatorul de servicii de plată, utilizând doar numerele de telefon ale participanților la tranzacție, fără a implica terți în datele bancare. Un alt avantaj major al sistemului este lipsa comisioanelor pentru transferurile până la suma totală de 10.000 de lei pe lună. Pentru sumele transferate după această limită, se aplică comisioane mici, de până la 5 lei pentru fiecare transfer, indiferent de instituțiile financiare implicate.

În prezent, MIA Plăți Instant oferă două opțiuni principale: Transfer Instant (P2P) și Solicitare de Transfer (RTP request to pay), însă este planificată extinderea sistemului către plățile bazate pe cod QR, plățile cu link-uri în magazinele online, transferurile între persoane juridice (B2B), plățile către guvern (P2G) și transferurile între conturile proprii (M2M).

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!