Un moldovean venit din Germania „a uitat” să declare în vamă 71 perechi de încălțăminte de lux

28 Apr. 2024, 18:58
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
28 Apr. 2024, 18:58 // Actual //  bani.md

Cazul a fost documentat de funcționarii postului vamal Leușeni, urmare a verificărilor unui microbuz de model “Mercedes-Benz Sprinter”, ce se deplasa din Germania spre Republica Moldova.

În cadrul controlului vamal, șoferul, un bărbat cu dublă cetățenie (MDA/ROU), în vârstă de 30 de ani a comunicat că toate bunurile transportare au fost indicate în declarația vamală.

În urma controlului fizic detaliat, în habitaclul destinat bagajelor, precum și sub banchetele pasagerilor au fost depistate 71 perechi de încălțăminte cu înscrisuri ale unor branduri renumite, tăinuite în scopul transportării ilicite și nedeclarate autorității vamale.

Lotul comercial de încălțăminte a fost ridicat și transmis spre expertiză, dar concomitent au fost interpelați și deținătorii de protecție vamală a proprietății intelectuale.

Preliminar, valoarea lotului de încălțăminte presupusă a fi de brand este de sute de mii de lei.

Șoferul riscă să fie sancționat contravențional pentru dosirea mărfurilor și nedeclararea acestora controlului vamal.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!