Angajarea asistată a persoanelor cu dizabilități: Experiența pozitivă a lui Andrei Covalschi și a Asociației Motivație

02 Mai 2024, 14:38
 // Categoria: Slider // Autor:  Soroceanu Olga
02 Mai 2024, 14:38 // Slider //  Soroceanu Olga

Andrei Covalschi, unul dintre beneficiarii serviciului de angajare asistată, dezvoltat de Asociația „Motivație”, a găsit un loc de muncă la Orange Moldova datorită sprijinului oferit.

Prin intermediul Asociației, Andrei a primit asistență în redactarea și trimiterea CV-ului, precum și în pregătirea pentru interviul de angajare.

„Cu ajutorul asociației „Motivație” am ajuns aici, la compania Orange Moldova. Sunt foarte mulțumit pentru acest fapt, că s-au implicat. CV-ul au transmis, au discutat pentru mine, și deja am primit apel și răspuns de la compania Orange, să mă prezint la interviu.”, spune Andrei Covalschi, angajat Orange Moldova.

„Cazul lui Andrei e doar unul dintre sutele de cazuri ale beneficiarilor pe care noi îi avem în program și care beneficiază de serviciul de angajare asistată. El e un băiat cu dizabilitate fizică, dar s-a integrat foarte bine în acest colectiv.”, menționează Natalia Codrean, manageră proiecte, specialistă în angajare asistată, Asociația „MOTIVAȚIE”.

„Ceea ce am reușit noi ca organizație, și împreună cu societatea civilă, că am promovat la nivel de stat, și avem un cadru legal de angajarea asistată în R. Moldova, care oferă facilități atât persoanelor cu dizabilități, cât și angajatorilor, pentru că avem sprijin pentru angajarea persoanelor cu dizabilități. De exemplu, angajatorii pot să primească subsidii pentru a acomoda locul de muncă unde sunt angajate persoanele cu dizabilități. Cred că un alt rezultat este faptul că statul deja poate să procure servicii de angajare asistată de la organizații neguvernamentale sau alte asociații.”, a subliniat Ludmila Iachim, directoare executivă, Asociația „MOTIVAȚIE” din Moldova.

Această activitate este implementată de către Asociația MOTIVAȚIE în cadrul proiectului „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică incluzivă și durabilă a țării” implementat de Fundația Est-Europeană în parteneriat cu European Business Association Moldova și Centrul Contact .

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!