Mișcări pe piața aeriană! Un avion de lux a aterizat în compania unui prieten al lui Plahotniuc

10 Mai 2024, 10:41
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
10 Mai 2024, 10:41 // Actual //  bani.md

Grupul Fly One, afiliat lui Vladimir Cebotari (ministru al justiției în Guvernul Streleț și Filip, fost deputat și ex-vicepreședinte al PDM) și lui Mircea Maleca, a făcut o achiziție de lux recentă, cumpărând un avion Gulfstream G450 din clasa business. Potrivit MoldStreet, avionul a aparținut anterior unui oligarh rus, partener de afaceri cu fostul președinte rus Dmitri Medvedev. Avionul a fost prezentat presei din Armenia după ce a ajuns la Chișinău pe 2 mai și a zburat la Erevan câteva zile mai târziu.

Anunțul despre achiziția avionului a fost făcut de FlyOne Armenia în noiembrie 2023. La Erevan, avionul a fost prezentat presei de către Eduard Sukiasyan, președintele grupului Sil Kapital, care deține 20% din FlyOne Armenia SRL. Compania a menționat că acest avion va oferi servicii premium călătorilor de afaceri și turiștilor corporativi, având o rază de zbor de peste 8.000 km și putând găzdui până la 16 pasageri.

Avionul a fost înregistrat la București, România, deși a fost prezentat în Erevan. Această decizie a fost luată deoarece Armenia se află încă pe “lista neagră” a Uniunii Europene, ceea ce ar interzice intrarea aeronavelor cu înmatriculare armeană în spațiul aerian al UE. Publicația Hetq a constatat că România, membră a UE, permite înregistrarea acestor aeronave.

Avionul Gulfstream G450 aparținea anterior miliardarului rus Zakhar Smushkin, supranumit oligarhul celulozei. Smushkin a fost partener de afaceri cu fostul președinte rus, Dmitri Medvedev. Averea lui Smushkin este evaluată la 2,1 miliarde de dolari de către Forbes.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!