Lux pe litoralul de peste Prut: Un șezlong în Mamaia costă cât o noapte de cazare

03 Iun. 2024, 10:15
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
03 Iun. 2024, 10:15 // Actual //  bani.md

Începutul verii a adus mii de turiști pe litoralul românesc, unde sunt întâmpinați cu prețuri de extrasezon, dar și cu tarife piperate pentru facilitățile de pe plajă. În stațiunea Mamaia, închirierea unui șezlong poate costa și 50 de lei (echivalentul a 200 de lei moldovenești), comparabil cu prețul unei nopți de cazare în anumite hoteluri din programul „Litoralul pentru toți”.

În alte stațiuni precum Olimp sau Saturn, în plin sezon, prețul pentru închirierea unui șezlong era de aproximativ 20 de lei, evidențiind creșterea semnificativă a tarifelor în Mamaia. Pe 1 iunie, peste 30.000 de turiști au profitat de vremea bună și au ajuns pe litoral, conform patronatelor din turism.

În această perioadă, prețurile pentru închirierea șezlongurilor variază între 30 și 50 de lei în funcție de stațiune și plajă. Programul „Litoralul pentru toți,” desfășurat între 31 mai și 20 iunie, oferă tarife reduse la cazare, atrăgând mulți turiști care beneficiază de prețuri cu până la 70% mai mici decât în vârf de sezon.

„Este perioada în care prețurile pe litoral sunt cu până la 70% mai mici decât în vârf de sezon, iar pentru mulți turiști reprezintă, poate, singura variantă prin care pot merge în vacanță la mare câteva zile.”, a declarat Dragoș Răducan, președintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), citat de evz.ro.

Turiștii pot petrece un sejur pe litoral cu tarife de cazare începând de la 35 de lei pe noapte de persoană, fără mic dejun, la un hotel de 2 stele din Eforie Nord. În Mamaia, prețurile pornesc de la 100 de lei pe noapte, iar pentru pachetele all-inclusive, ofertele încep de la 200 de lei pe noapte pentru o cameră dublă la un hotel de 3 stele din Jupiter.

În ciuda prețurilor ridicate pentru facilitățile de plajă, programul „Litoralul pentru toți” oferă oportunități accesibile pentru turiștii care doresc să se bucure de o vacanță la mare la prețuri reduse.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!