Kim Jong Un și-a acuzat propriul guvern de incompetenţă. Planul cincinal nu a fost îndeplinit

12 Feb. 2021, 16:34
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
12 Feb. 2021, 16:34 // Au Bani //  MD Bani

Liderul nord-coreean Kim Jong Un și-a acuzat deschis guvernul de incompetență în fața amplificării problemelor economice în această țară comunistă izolată, potrivit vineri presei de stat, scrie DPA, potrivit Agerpres.

„Cabinetul nu a reușit să joace un rol principal în trasarea planurilor în domenii economice cheie”, a declarat Kim joi la o sesiune plenară a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Coreean.

El și-a acuzat cabinetul că s-a concentrat excesiv pe generarea cifrelor economice și îndeplinirea unor obiective arbitrare în loc să vină cu „tactici clare” pentru a pune economia în mișcare.

Comentariile lui Kim la sesiunea de patru zile, care s-a încheiat joi, vin la o lună după ce el a recunoscut greșeli de politică economică la un congres al partidului unic aflat la putere.

Planul cincinal nu a fost îndeplinit

Obiectivele planului de dezvoltare pe cinci ani stabilit în 2016 au fost ratate „în majoritatea zonelor”, a declarat atunci Kim, potrivit agenției de presă Korean Central News Agency (KCNA).

Congresul din ianuarie a adoptat un nou plan cincinal, discutat de partid în această săptămână.

O serie de dezastre naturale, între care inundații și daune provocate de furtuni, precum și pandemia de coronavirus au afectat țara care este supusă de asemenea unor sancțiuni internaționale dure din cauza programului său de arme nucleare.

Coreea de Nord a acționat rapid pentru a-și închide frontierele în timp ce coronavirusul s-a răspândit, ceea ce a avut un impact puternic asupra comerțului exterior cu China, gigantul asiatic fiind considerat linia de salvare a țării, notează DPA.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!