Numărul leneșilor în țară e alarmant! 1 din 4 moldoveni nu lucrează și nici nu învață

18 Iun. 2024, 10:33
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
18 Iun. 2024, 10:33 // Actual //  bani.md

Numărul tinerilor moldoveni care nu lucrează și nu urmează niciun nivel de educație sau curs de formare profesională este alarmant. În primul trimestru al anului 2024, proporția tinerilor din categoria NEET (Not in Education, Employment, or Training) a constituit 24,9%, în scădere cu 1,7 puncte procentuale față de primul trimestru al anului 2023 (26,6%), arată datele Biroului Național de Statistică.

În același timp, proporția tinerilor care nu fac parte din populația ocupată, dar urmează un nivel de educație sau un curs de formare profesională a crescut la 30,1%, cu 1,4 puncte procentuale mai mult decât în trimestrul I 2023 (28,7%).

Tinerii care sunt ocupați dar nu urmează un curs de formare sau un nivel de educație au atins o pondere de 35,1%, în creștere cu 0,8 puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului trecut. De asemenea, tinerii care sunt atât ocupați, cât și urmează un nivel de educație sau un curs de formare profesională au marcat o creștere de 0,7 puncte procentuale, ajungând la 3,7%.

Un alt grup important îl reprezintă tinerii plecați peste hotare pentru lucru sau în căutare de lucru pentru perioade de până la un an, proporția acestora fiind în descreștere cu 1,2 puncte procentuale față de anul trecut, ajungând la 6,2%.

În analiza distribuției tinerilor după motivele pentru care nu lucrează sau nu studiază, predomină cei care îngrijesc de familie. Aceștia reprezintă 36,4% în grupa de vârstă 15-24 ani, 43,4% în grupa de 15-29 ani și 48,1% în grupa de 15-34 ani (la persoanele de 30-34 ani, ponderea ajunge la 53,9%).

Tinerii care au un loc de muncă peste hotare sau intenționează să plece la muncă peste hotare formează o altă categorie semnificativă. Procentul acestora descrește odată cu înaintarea în vârstă: 22,7% pentru tinerii de 15-24 ani, 20,0% pentru cei de 15-29 ani și 18,2% pentru cei de 15-34 ani (16,0% la persoanele de 30-34 ani).

Numărul total al tinerilor din categoria cu vârsta cuprinsă între 15 și 34 ani este de 134.000 de persoane, dintre care 31.600 sunt în grupa de vârstă 15-24 ani, iar 74.200 în grupa de 15-29 ani. Majoritatea acestor tineri sunt femei, reprezentând 59,8% în grupa de 15-24 ani, 60,6% în grupa de 15-29 ani și 66,3% în grupa de 15-34 ani.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!