Marea Britanie redevine cea mai mare piață de capital din Europa, pe fondul turbulențelor politice din Franța

18 Iun. 2024, 11:22
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
18 Iun. 2024, 11:22 // Actual //  bani.md

Turbulenţele politice din Franţa au provocat ţării pierderea titlului de cea mai mare piaţă de capital din Europa, la mai puţin de doi ani de când a obţinut poziţia în detrimentul Marii Britanii, transmite Bloomberg.

În urma turbulenţelor politice provocate de decizia preşedintelui Emmanuel Macron de a convoca alegeri legislative anticipate, firmele franceze au pierdut săptămâna trecută aproximativ 258 miliarde de dolari din capitalizarea bursieră. Acţiunile Societe Generale SA, BNP Paribas SA şi Credit Agricole SA, toate mari deţinătoare de obligaţiuni guvernamentale, au pierdut fiecare peste 10%.

Acţiunile firmelor franceze valorează acum în mod colectiv 3.130 miliarde de dolari, sub nivelul titlurilor companiilor din Marea Britanie – 3.180 miliarde de dolari – conform datelor analizate de Bloomberg. Indicele principal CAC 40 al Bursei de la Paris a pierdut toate câştigurile realizate în 2024, o schimbare semnificativă după nivelul ridicat record înregistrat luna trecută.

“Suntem într-o perioadă în care nu există certitudini privind următoarele trei-patru săptămâni şi piaţa ar putea deveni şi mai instabilă”, a avertizat Alberto Tocchio, manager de portofoliu la Kairos Partners.

În acelaşi timp, o serie de factori, inclusiv îmbunătăţirea creşterii economiei mondiale şi majorarea activităţii de fuziuni şi achiziţii (M&A), au readus popularitatea acţiunilor companiilor din Marea Britanie în rândul investitorilor.

“Apreciem acţiunile firmelor din Regatul Unit atât din motive de evaluare, când şi pentru portofoliul diversificat. În plus, incertitudinile politice par mai ridicate în alte ţări, cel puţin deocamdată”, a apreciat Ulrich Urbahn, director în cadrul Berenberg.

Indicele principal FTSE 100 al Bursei de la Londra a atins anul acesta un nivel ridicat record, pe fondul avansului acţiunilor firmelor dependente de exporturi, cum ar fi Shell Plc şi Unilever Plc. În ultimele trei luni, indicele londonez a avut o evoluţie mai bună decât indicele Euro Stoxx 50.

Pe scară globală, Marea Britanie este acum a şasea cea mai mare piaţă de capital.

În Franţa, analiştii nu sunt convinşi că va urma o redresare a pieţei de capital, din cauza incertitudinilor politice şi a celor legate de finanţele publice. Turbulenţele vin într-un moment în care acţiunile companiilor de lux din Franţa sunt deja sub presiune din cauza redresării inegale din China.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!