Permisele de conducere eliberate în Republica Moldova, recunoscute în Grecia

26 Iun. 2024, 16:40
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
26 Iun. 2024, 16:40 // Actual //  bani.md

Executivul Republicii Moldova a aprobat Acordul cu Guvernul Republicii Elene privind recunoașterea reciprocă și conversiunea permiselor de conducere eliberate în cele două state. Acest acord va facilita traficul rutier și va elimina impedimentele birocratice pentru cetățenii care locuiesc, lucrează sau călătoresc în Republica Moldova și Grecia.

Permisele de conducere vor fi convertite fără necesitatea de a susține un test teoretic și/sau practic, simplificând astfel procesul pentru șoferi.

Republica Moldova are deja în vigoare cinci tratate similare cu Turcia, Lituania, Italia, Albania și Spania, precum și o declarație comună de intenție cu Germania pentru transcrierea permiselor de conducere.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!