Calea Croaţiei spre Uniunea Europeană. Cum s-a îmbunătăţit viaţa cetăţenilor odată cu aderarea la UE

17 Iul. 2024, 09:59
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
17 Iul. 2024, 09:59 // Actual //  bani.md

Croația, „locul de baștină” al cravatelor, este o țară cu un patrimoniu cultural bogat, turism dezvoltat și o populație diversă și prietenoasă. Țara se mândrește cu peste 1000 de insule în Marea Adriatică, dar și cu o rată a criminalității destul de scăzută. Țara, cu o populație de aproape 4 milioane de locuitori, este cunoscută pentru traiul ieftin. Prețurile sunt în medie mai mici cu 10-20% decât în restul Europei.

După ce şi-a câştigat independenţa în 1991, Croaţia a început să facă primele demersuri de apropiere de Uniunea Europeană. Negocierile au durat peste 10 ani. Țara a aderat la UE pe 1 iulie 2013, fiind cel de-al 28-lea stat membru al UE.

Zece ani mai târziu, la 1 ianuarie 2023, Croația a adoptat moneda euro și a intrat în spațiul Schengen. Imediat, au fost eliminate toate controalele la frontierele terestre ale Croaţiei cu Slovenia şi Ungaria, precum şi cele maritime cu Italia. În total, au fost desfiinţate 73 de puncte de trecere a frontierei terestre şi 12 în porturile maritime.

Vorbind despre PIB, în 2013, în anul aderării, acesta era de aproximativ 43 de miliarde de euro. Către anul 2022, cifra aproape s-a dublat. În 2013, un cetățean al Croației ridica lunar un salariu mediu brut de circa 730 de euro. Acesta a crescut tocmai până la 1.200 în anul 2022.

Acest articol face parte din campania lansată de Grupul de presă REALITATEA: „Moldova Alege Europa”, în care povestim despre calea parcursă de statele membre UE în procesul de integrare europeană şi creşterea economică întregistrată ca urmare a aderării.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!