Moldova ar putea deveni un hub global al tehnologiei! Activitatea parcului IT, prelungită până 2035

24 Iul. 2024, 10:44
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
24 Iul. 2024, 10:44 // Actual //  bani.md

Termenul de activitate al Parcului IT urmează a fost prelungit până în anul 2035, potrivit hotărâri Guvernului aprobată în ședința din 24 iulie.

„Termenul Parcului IT care urma să expire în 2025 l-am extins până în 2035. Creștem numărul de rezidenți și extindem serviciile, inclusiv BPO (Business Process Outsourcing). Vom înființa consiliul parcului pentru o transparență mai bună. Lucrăm pentru ca Moldova să devină o atracție la nivel regional,” a explicat Ministrul Economiei, Dumitru Alaiba.

Sectorul IT a devenit o componentă esențială a brandului de țară al Republicii Moldova, alături de tradiționala industrie viticolă. Moldova IT Park a jucat un rol crucial în această transformare, sectorul IT contribuind cu peste 7% la PIB și reprezentând mai mult de 11% din totalul exporturilor de servicii ale țării.

Cu 1900 de rezidenți și o cifră de afaceri de 12 miliarde de lei în 2023, Parcul IT susține aproximativ 22.000 de angajați cu salarii competitive.

Ultimele date statistice arată că sectorul IT continuă să fie un pilon principal al economiei moldovenești, menținându-se pe primul loc în rândul ramurilor de export. În primul trimestru al anului 2024, exporturile de servicii IT au crescut cu 14,2%, ajungând la 151,17 milioane USD, ceea ce reprezintă 26,7% din totalul exporturilor de servicii ale țării.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!