Lovitură pe piața afacerilor. Di milionari din România, au cumpărat unul dintre cele mai mari complexuri hoteliere

07 Sept. 2024, 10:02
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
07 Sept. 2024, 10:02 // Actual //  bani.md

Frații Adrian și Dragoș Pavăl, proprietarii Dedeman, sunt pe cale să finalizeze o nouă achiziție majoră pe piața internațională. În săptămânile următoare, aceștia vor deveni viitorii proprietari ai unui prestigios complex hotelier de 5 stele din Elveția, consolidându-și astfel portofoliul de proprietăți exclusiviste.

Aceasta nu este prima investiție de peste hotare a „fraților Dedeman”. Cu afaceri care prosperă, Adrian și Dragoș Pavăl și-au extins semnificativ activitatea dincolo de granițele României, diversificându-și investițiile și în alte țări. Noua achiziție subliniază succesul și ambiția celor doi antreprenori de a continua expansiunea internațională.

Potrivit profit.ro, tranzacția va fi finalizată în săptămânile care urmează. După ce vor intra în posesia complexului hotelier, frații Adrian și Dragoș Pavăl au de gând să-l redeschidă în anul 2025.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!