Agricultura în colaps – Bolea anunță situație excepțională

09 Sept. 2024, 11:52
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
09 Sept. 2024, 11:52 // Actual //  bani.md

În contextul în care seceta severă a afectat grav culturile fermierilor, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare lucrează la un proiect de lege pentru a declara situație excepțională în agricultură. Ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, a declarat că proiectul este în curs de elaborare și ar putea fi supus votului Parlamentului în această săptămână.

Vladimir Bolea a precizat că actul normativ urmează să fie susținut de Guvern și să fie discutat de parlamentari în perioada imediat următoare, cu scopul de a răspunde situației de criză și de a oferi suport necesar fermierilor afectați de condițiile meteorologice nefavorabile.

Premierul Dorin Recean anunța în debutul ședinței Guvernului din 4 septembrie că Comisia Situații Excepționale a alocat 100 de milioane de lei pentru fermierii afectați de seceta din această vară.

La mijlocul lunii august, zeci de fermieri au semnat un apel prin care au cerut intervenția președintei Maia Sandu pentru a asigura adoptarea unor măsuri menite să-i salveze de la faliment. Pierderile din anul acesta numai pentru culturile de prima grupă au constituit 135 de milioane de lei, în timp ce peste 19 mii de hectare au fost afectate de secetă, afirmau semnatarii.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!