Tudor Ulianovschi – Portret de candidat

08 Oct. 2024, 08:55
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
08 Oct. 2024, 08:55 // Actual //  bani.md

Ex-ministrul de Externe în Guvernul PDM, Tudor Ulianovschi, și-a anunțat oficial candidatura la alegerile prezidențiale din acest an în luna august. Acesta candidează independent. S-a născut la 26 mai 1983, în orașul Florești. Ulianovschi este căsătorit și are trei copii. Vorbește limba română, rusă și engleza.

Diplomatul și-a făcut studiile la Universitatea Liberă Internațională din Moldova, facultatea de drept. Între 2002 și 2003 a fost bursier al Programului internațional academic al Guvernului Statelor Unite ale Americii, Kentucky, SUA. Ulterior a făcut și un master în drept la ULIM.

Ulianovschi și-a început cariera diplomatică la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a Republicii Moldova în 2005, activând în Direcția America, Asia, Orientul Mijlociu și Africa. Doi ani mai tîrziu, a trecut la Ambasada R. Moldova în Statele Unite ale Americii, Washington D.C. A revenit ulterior, din 2010 și până în 2011, la MAEIE. În 2013 a fost Însărcinat cu Afaceri în cadrul Ambasadei R. Moldova în Statul Qatar. După 2014, Ulianovschi revine în țară și preia funcția de viceministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, responsabil inclusiv de diplomația economică, relațiile economice internaționale și relațiile bilaterale. S-a întâmplat în Guvernul Leancă. În martie 2016 a fost numit în calitate de reprezentant Permanent al R. Moldova pe lângă Oficiul Națiunilor Unite, Organizația Mondială pentru Comerț și alte organizații internaționale din Geneva, iar în iunie 2016, Ulianovschi preia funcția de ambasador în Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein, cu reședința la Geneva, în Guvernul Filip.

Tudor Ulianovschi, mult timp nu a vrut să confime zvonurile precum că intenționează să candideze la alegerile prezidențiale din acest an, însă aparițiile frecvente la TV și pe online l-au ”demascat”. În august curent, diplomatul a anunțat oficial că se înscrie în cursă și că nu va adera la niciun partid în acest sens.

În anul 2023, potrivit declarației de avere și interese personale, Ulianovschi a ridicat peste 2,8 milioane de lei salariu, echivalentul a 220.000 dolari canadieni de la firma Grasshopper Energy Canada. Pentru servicii juridice, de la firma „Mission 2050”, Ulianovschi a obținut aproape jumătate de milion de lei. Din România, alocație pentru îngrijirea copilului, familia Ulianovschi a obținut 5.400 de euro, iar din Moldova – 100.000 de lei.

Candidatul deține în proprietate un imobil, dobândit în 2019, la prețul de 1.031,955 lei. În declarația sa, Ulianovschi a mai indicat că deține nouă conturi bancare, trei în lei, patru în euro și două în dolari canadieni. La capitolul datorii, familia Ulianovschi are de întors 600.000 de lei până în 2030. Ambele credite au fost luate în 2023.

Acest material a fost realizat în cadrul Proiectului „Fii informat, votează conștient”, implementat de Bright Communications cu sprijinul Asociației Promo-LEX, din sursele Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate în cadrul materialului aparțin autorilor și nu reflectă neapărat opinia Asociației Promo-LEX și a Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID).

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!