Prăbușire pe bursele europene: Producătorii de băuturi loviți de măsuri antidumping din China

09 Oct. 2024, 10:00
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
09 Oct. 2024, 10:00 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Bursele europene au închis în scădere marţi, după un început de săptămână fluctuant, investitorii reacţionând la o încetinire a creşterii dată de măsurile de stimulare a economiei din China, transmite CNBC.

Indicele paneuropean Stoxx 600 a încheiat în declin cu 0,54%, toate bursele majore şi majoritatea sectoarelor tranzacţionând în roşu. Acţiunile companiilor din minerit au scăzut cu 4,47%, în timp ce titlurile companiilor producătoare de bunuri de uz casnic au scăzut cu 1,47%.

Acţiunile producătorilor europeni de băuturi LVMH, Pernod Ricard şi Diageo s-au prăbuşit după ce China a anunţat măsuri antidumping temporare asupra importurilor europene de coniac, la câteva zile după votul UE privind tarifele vehiculelor electrice.

Scăderile au loc pe fondul unui declin mai amplu al acţiunilor companiilor de lux şi minerit, deoarece percepţia a devenit negativă în legătură cu o potenţială creştere a cererii din măsurile de stimulare pe piaţa cheie chineză.

Acţiunile americane şi-au revenit uşor după o zi de pierdere, luni, pe Wall Street, în timp ce investitorii au monitorizat o temperare a contractelor futures pentru petrol.

Indicele DAX, al bursei din Frankfurt, a scăzut cu 0,20%, CAC 40, al bursei din Paris, cu 0,72%, iar FTSE 100, al bursei din Londra, cu 1,36%, Indicele FTSE MIB, al bursei din Milano, a coborât cu 0,24%, în timp ce IBEX 35, al bursei din Madrid, a scăzut cu 0,15%.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!