O bancă a Rusiei anunță deschiderea plăților internaționale

09 Oct. 2024, 16:15
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
09 Oct. 2024, 16:15 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Promsvyazbank (PSB), una din băncile Rusiei, a lansat un serviciu pentru efectuarea plăților transfrontaliere în cadrul contractelor comerciale internaționale „cu orice țară”. Informația a fost publicată pe site-ul companiei A7, creată special pentru acest serviciu, conform „Kommersant”.

Mihail Dorofeev, vicepreședintele PSB, a declarat că pentru realizarea acestui proiect, banca a utilizat dezvoltările sale infrastructurale unice și experiența acumulată în proiectele de stat. Detalii suplimentare nu au fost oferite.

„Cel mai probabil, PSB a creat o structură subsidiară, care nu este afiliată direct băncii sau, posibil, Federației Ruse. Această companie va putea facilita plăți pe multe direcții internaționale, cel puțin până când va atrage atenția autorităților de sancționare din Occident, care ar putea impune sancțiuni asupra sa”, a declarat Ivan Tihonenok, șeful grupului de relații cu băncile de la firma de avocatură Amond & Smith.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!