Acţiunile listate pe bursa din Hong Kong continuă să scadă pe fondul prăbuşirii gigantului Evergrande

20 Sept. 2021, 19:00
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
20 Sept. 2021, 19:00 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Dezvoltatorul imobiliar chinez Sinic Holdings Group a întrerupt procesele de tranzacţionare după ce s-a prăbuşit cu 87% în timpul şedinţei din Hong Kong. Volumul de tranzacţionare a fost de aproape 14 ori mai mare decât media înregistrată în ultimul an, potrivit datelor agregate de Bloomberg.

Hang Seng, indicele bursei din Hong Kong, a scăzut cu 3,5% în timpul şedinţei de tranzacţionare de luni, alimentat de prăbuşirea grupului imobiliar Evergrande, care a suferit un declin de 14,17%, conform CNBC.

Recent, compania a raportat datorii de 300 de miliarde de dolari, fluxul de cash aflându-se constant sub presiune. Totuşi, Evergrande a negat faptul că s-ar îndrepta spre faliment, în contextul în care a anunţat că acţiunile vor continua să scadă de-a lungul lunii septembrie.

În prezent, compania are peste 7 miliarde de obligaţiuni la scadenţă, într-o perioadă în care „rapoartele negative ale instituţiilor media” au şubrezit încrederea investitorilor şi băncilor, conform unei declaraţii a Evergrande, scrie Ziarul Financiar.

Indicele Hang Seng Properties a ajuns la minimul ultimelor 52 de săptămâni, tranzacţionându-se în scădere cu 7%.

De asemenea, au scăzut şi acţiunile asiguratorilor prezenţi pe piaţa de capital a oraşului. AIA este pe minus cu 5,2%, în timp ce Ping An Insurance a înregistrat o scădere de 7,4%.

Acţiunile Evergrande, una dintre companiile cu cel mai ridicat nivel de datorii la nivel mondial, au scăzut anul acesta cu aproximativ 75%, stârnind un val de temeri conform cărora declinul companiei s-ar extinde către sistemul bancar şi sectorul imobiliar din China.

În acest sens, investitorul George Soroş, 91 de ani, a spus recent că investiţiile de câteva miliarde de dolari pe care le-a realizat BlackRock în China sunt o „greşeală” care – cel mai probabil – va provoca pierderi în rândurile clienţilor administratorului de active.

Săptămâna trecută, circa 100 de investitori s-au adunat în interiorul sediului Evergrande din Shenzhen, unde au solicitat rambursarea creditelor şi produselor financiare pe care le-au lansat către gigantul imobiliar.

Între timp, contractele futures pe acţiuni din Dow Jones Industrial Average au scăzut cu peste 300 de puncte, în condiţiile în care indicele american a încheiat a treia săptămână consecutivă de pierderi.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!