Adio curent electric ieftin din Transnistria! Putin: Tranzit de gaz prin Ucraina nu va fi

19 Dec. 2024, 17:54
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
19 Dec. 2024, 17:54 // Actual //  Ursu Victor

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a anunțat că Ucraina a refuzat să prelungească contractul de tranzit al gazului rusesc. Potrivit liderului de la Kremlin, acest contract aducea Ucrainei venituri anuale de 700-800 de milioane de dolari, dar decizia Kievului ar putea afecta atât consumatorii europeni, cât și economia ucraineană.

„Nu este problema noastră că Ucraina limitează livrarea gazului nostru consumatorilor europeni”, a declarat Putin în cadrul conferinței anuale susținută astăzi. El a subliniat că Gazprom va suporta impactul deciziei, dar a arătat cu degetul spre autoritățile ucrainene, acuzându-le că își complică singure situația economică.

De asemenea, liderul rus a acuzat Ucraina că „poate exista și lupta doar cu ajutorul Vestului”, însă, în același timp, „creează probleme” prin limitarea accesului la gazul rusesc, considerat de el „ieftin”.

Putin a fost ferm în privința viitorului relațiilor energetice cu Ucraina: „Contract de tranzit nu va fi”, a subliniat el.

Centrala electrică de la Cuciurgan, principalul furnizor de energie pentru Republica Moldova, iar în rezultatul sistării tranzitului, Chișinăul va trebui să cumpere energie din România la un preț de circa 190 euro MW față de 61 de euro de la Cuciurgan, ceea ce va duce la majorarea tarifelor pentru populație. Consumatorii Premier Energy achită 2,34 lei per kWh, în timp ce cei din nordul țării plătesc 2,81 lei per kWh.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!