Adrian Trofim: „Statul a compensat o pătrime din cheltuielile Castel Mimi pentru organizarea Summit-ului pe 1 iunie”

06 Nov. 2023, 16:57
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
06 Nov. 2023, 16:57 // Actual //  bani.md

Într-un interviu acordat pentru publicația de limbă rusă Logos Press, directorul Castel Mimi Adrian Trofim, a fost întrebat despre cheltuielile pe care le-a suportat castelul, pentru organizarea Summit-ului Comunității Politice Europene, desfășurat pe 1 iunie. Omul de afaceri nu a divulgat suma totală a cheltuielilor, dar a precizat doar aportul statului.  

„Ne-au fost compensate o pătrime din cheltuielile suportate şi pentru asta suntem reconoscători. Aceşti bani au fost imediat redirecţionaţi pentru plata serviciillor prestate de furnizorii noştri”, a declarat Adrian Trofim pentru Logos Press.

Adrian Trofim a dezvăluit că cele peste 4 mii de porții de mâncare pentru Summit au fost gătite de o armată de 45 de bucătari, care s-au aflat în strânsă legătură cu șefii de administrații prezidențiale. Fiecare fel de mâncare a fost gătit în 29 de moduri, în funcție de preferințele gastronomice ale fiecărui lider de stat.

„Fără îndoială, Castel Mimi este locul unde pot fi organizate cele mai complexe şi importante evenimente, la cel mai înalt nivel. Nu ne este frică de nicio provocare”, a adăugat Adrian Trofim.

Reamintim că pe 1 iunie Castel Mimi a găzduit Summit-ul Comunităţii Politice Europene la care au participat 49 de lideri de stat şi de guverne din Europa, precum şi delegaţiile acestora. Numărul total al participanților s-a ridicat la aproape 2200 de persoane.

Castel Mimi este unul dintre cei mai mari producători de vinuri din ţara noastră, care produce anual aproximativ jumătate de milion de sticle de vin. Pe lângă Republica Moldova, care este cea mai mare piaţă de desfacere, vinurile Castel Mimi ajung în peste 20 de ţări, iar cele mai multe se găsesc pe rafturile magazinelor din România, Polonia, China, Suedia şi Japonia.

Pe lângă producerea vinurilor de calitate, Castel Mimi pune un mare accent pe sustenabilitate în afacere. În acest scop, pe teritoriul castelului a fost montat un parc fotovoltaic, care în timpul verii a asigurat cu energie solară toate evenimentele desfăşurate la Castel. „Trenul Vinului” este un alt element care vine să promoveze durabilitatea.

„Acestă idee ne-a venit atunci când căutam soluţii de transport pentru confortul vizitatorilor noştri care participă la evenimentele pe care le organizăm. Ne doream ceva modern, dar totodată şi ecologic. Sosirea la castel pe şinele de cale ferată amintește de vremurile lui Constantin Mimi, prin a cărui moşie trecea o linie de cale ferată care aducea oaspeţi de vază. Visul nostru este ca urmaşii care vor conduce compania să reducă amprenta de carbon şi să nu dăuneze mediului”, susţine directorul Castel Mimi.

Întregul interviu cu Adrian Trofim, director Castel Mimi îl puteţi citi accesând acest link.

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!