Afacerile din agricultură ale soțului milionar al fostei vice-guvernatoare BNM îi merg ca pe roate. Se extinde

28 Mart. 2022, 13:36
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
28 Mart. 2022, 13:36 // Actual //  bani.md

Consiliul Concurenței analizează operațiunea de concentrare economică ce urmează a se realiza prin achiziționarea cotei de 100% din capitalul social al întreprinderii „Basarabia – Agro” SRL de către „Elevator Com Group” SRL, care este controlată de către Ion Echim soțul vice-guvernatoarei BNM, Emma Tăbârță. Echim a deținut anterior și funcția de vice-președinte al Consiliului Concurenței, dar și al Agenției pentru Protecția Consumatorului.

În informația Consiliului Concurenței se spune că părțile implicate în operațiunea de concentrare economică își desfășoară activitatea în domeniul agriculturii, în special cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase.

Basarabia – Agro este deținută de 14 persoane își are sediul în Anenii Noi, Hîrbovăț. Compania a fost reorganizată din cooperativă agricolă în SRL în anul 2021. Potrivit ultimelor date în anul 2020 a contabilizat un venit de 18,8 mil. de lei și un profit de 1,1 mil. de lei. Compania numără 59 de angajați și se ocupă cu cultivarea cerealelor (grâu, orz), semințe de floarea soarelui, struguri, mere. De asemenea, face făină de calitate superioară, ulei de floarea soarelui, mazăre verde conservată și le vinde pe piața internă și externă.

Elevator Com Group ăși are sediul la Căușeni și se ocupă cu cultivarea cerealelor. Ion Echim administrează 15 companii. Una dintre cele mai mari este Wetrade Agro SRL. În anul 2020 cifra de afaceri a companiei a fost de 702 mil. de lei, iar profitul de 2,8 mil. de lei. Wetrade Agro prelucrează peste 30.000 de hectare de terenuri agricole, fiind astfel unul dintre cei mai deținători de terenuri agricole din Republica Moldova.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!