Africa de Sud anunță că va interzice creşterea leilor în captivitate în scopul vânătorii

03 Mai 2021, 13:00
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
03 Mai 2021, 13:00 // Actual //  MD Bani

În urma unui studiu despre practica de creștere a leilorîn captivitate Autorităţile din Africa de Sud au anunțat că vor interzice creşterea leilor în captivitate în scopul vânătorii sau pentru a fi mângâiaţi de turişti, scrie BBC.

În urma studiului s-a demonstrat că această practică pune în pericol animalele sălbatice și distruge eforturile de conservare a speciei. Guvernul Africii de Sud a fost de acord cu recomandările cercetătorilor. Sectorul  de creştere a leilor în captivitate va veni la sigur cu reacții negative, aceste activități valorează multe milioane de dolari.

„Trebuie oprită şi inversată domesticirea leilor prin înmulţire şi ţinere în captivitate. Nu vrem creşterea, vânarea, mângâierea puilor şi folosirea leilor în captivitate”, a spus ministrul Mediului, Barbara Creecy.

Potrivit Barbara Creecy,  vânătoarea legală a leilor crescuți în captivitate va fi permisă în continuare, deoarece reprezintă o sursă importantă de venit pentru țară.

Aproximativ 8.000 de lei trăiesc în captivitate în Africa de Sud, față de 3.500 de exemplare care trăiesc în sălbăticie.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!