Alianţa proscrişilor: Rusia şi noul prieten Iranul colaborează pentru a se adăposti de sancţiunile occidentale

23 Dec. 2022, 05:47
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
23 Dec. 2022, 05:47 // Actual //  bani.md

Rusia şi-a găsit un sprijn de nă­dej­de în Iran şi viceversa, ambele ţări fiind izolate de Occident, prima pentru că a invadat Ucraina, a doua pentru că ajută militar Moscova, că reprimă prin vio­lenţe proteste de stradă care au ca scop garan­tarea unor libertăţi de bază ale omului şi pentru că îşi dezvoltă propria armă nucleară.

Rusia şi-a găsit un sprijn de nă­dej­de în Iran şi viceversa, ambele ţări fiind izolate de Occident, prima pentru că a invadat Ucraina, a doua pentru că ajută militar Moscova, că reprimă prin vio­lenţe proteste de stradă care au ca scop garan­tarea unor libertăţi de bază ale omului şi pentru că îşi dezvoltă propria armă nucleară.

Este o nouă încercare a Moscovei de a schimba echilibrul din ordinea mondială după ce Uniunea Economică Eurasiatică, răspunsul rusesc la UE, a arătat cât de limitată poate fi cooperarea Rusiei cu vecinii ei, iar alianţa cu China şi-a arătat şi ea limitele, deşi este con­siderată în continuare periculoasă pentru Occident.

După ajutorul militar furnizat de Iran Rusiei pentru războiul din Ucraina, cola­borarea dintre cele două state a căpătat avânt prin dezvoltarea unei noi rute de transport transcontinental care se întinde de pe teritoriul rusesc din estul Europei până la Oceanul Indian. Este un pa­saj lung de 3.000 de kilo­metri ferit de orice interven­ţie străină, după cum scrie Bloomberg.

Astfel, cele două ţări s-au angajat să cheltuiască miliarde de dolari pentru grăbirea trans­portului de mărfuri pe calea fluviilor şi căilor ferate care ies la Marea Caspică, vecinul amândurora. Datele de geolocare arată zeci de vapoare ruseşti şi iraniene, inclu­siv unele supuse sancţiunilor, folosind deja ruta. Tinţa finală sunt eco­nomiile mari şi cu creştere rapidă din Asia. „Este vorba de stabilirea unor lanţuri de aprovizionare imune la sancţiuni“, spu­ne Maria Şagina, analist la International Institute for Strategic Studies din Londra. Coridorul va permite Rusiei să scurteze drumul pe mare până în Asia cu mii de kilometri.

La capătul nordic al traseului este Marea Azov, aflată între Crimeea şi gura de vărsare a fluviului Don. Prin cuceririle militare din Ucraina, Rusia a transformat Marea Azov într-un lac rusesc. De acolo, pe mare, pe canale şi pe căi ferate ruta trece prin centrele comerciale şi industriale iraniene şi apoi iese la Oceanul Indian.

În septembrie, preşedintele rus Vladimir Putin a explicat că ruta „va da companiilor ru­seşti noi oportunităţi de a intra pe pieţele din Iran, India, Orientul Mijlociu şi Africa. Şagina estimează că Rusia şi Iran investesc până la 25 de miliarde de dolari pe partea continentală a drumului care va ajuta aceste ţări să exporte produse pe care Vestul le interzice.

Prima bănuială este că pe acolo vor fi exportate arme. Apoi, vasele care navighează pe Don şi Volga transportă de obicei materii prime agricole şi energetice – Iran este al treilea importator ca mărime de grâu rusesc. Cele două ţări au anunţat în ultimul timp mai multe acorduri de afaceri pentru comerţul cu turbine de gaze, chimicale, medicamente şi componente auto şi pentru producţia în comun de maşini.

La discuţiile bilaterale privind ultimul aspect au participat cei doi constructori auto iranieni Iran Khodro şi Saipa.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!