„Am fost șocați”! Angajații unui McDonald’s au interzis unor fermieri să intre încălțați în restaurant

24 Ian. 2022, 09:38
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
24 Ian. 2022, 09:38 // Actual //  MD Bani

Un grup de fermieri tineri a rămas surprins când au intrat într-un restaurant McDonald’s, iar angajații i-au rugat să își lase cizmele afară, deși, spun ei, acestea erau curate.

Studenții de la Agricultură au declarat că le era foame și că așteptau cu nerăbdare un burger și cartofi prăjiți la filiala Crewe a McDonald’s, când personalul i-a oprit la ușă, scrie The Mirror.

Ei au fost „șocați” când un angajat al lanțului de fast-food – care se mândrește cu aprovizionarea cu produse din fermele britanice – le-a spus că trebuie să își scoată cizmele înainte de a mânca. La insistențele angajaților, aceștia au fost nevoiți să își lase încălțările la ușă.

„Am fost șocați când ni s-a cerut aceasta. Inițial, am început să râdem, dar ne-am dat seama că persoana din fața noastră vorbea serios. Totuși, erau foarte mulți oameni cu încălțări murdare în interiorul restaurantului. Cizmele noastre erau curate, nu erau pline de noroi. Ne-au mai spus că aceasta a fost o cerință a colegiului nostru, dar era fals”, a declarat Jamie Goode, 16 ani.

Un purtător de cuvânt al McDonald’s a declarat că relația lanțului de restaurante cu agricultorii din regiune este una foarte apropiată și că lucrează cu circa 23.000 de fermieri din întreaga țară.

„Avem o strânsă relație cu Colegiul de Agricultură și îi așteptăm cu drag pe toți tinerii fermieri în restaurantele noastre”, a precizat acesta.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!