ANRE taie din poftele Premier Energy și FEE Nord. Majorări mai mici față de cât au cerut operatorii

26 Ian. 2022, 16:33
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
26 Ian. 2022, 16:33 // Actual //  bani.md

FEE Nord și Premier Energy au venit cu solicitarea de majorare a tarifului pe fundalul creșterii costului energiei electrice de la CET-ui, care acoperă cam 20% din necesarul Republicii Moldova. Or, ANRE  a propus calculele sale a tarifelor pentru populație.

Astfel, tarifele pentru consumatorii Premier Energy, ar urma să crească de la 1,51 lei/kWh, la 1,92 lei/kWh. Premier Energy a cerut un tarif de 2,78 lei.

Pentru consumatorii deserviți de FEE Nord, ANRE propune majorarea de la 2,04 lei/kWh până la 2,25 lei/kWh. Compania din nordul țării a cerut un tarif de 3,06 lei. Noile tarife vor fi discutate public până în data de 14 februarie.

După scumpirea energiei electrice din februarie, în primăvară vom avea o nouă majorare, în condițiile în care Centrala de la Cuciurgan intenționează să majoreze prețul energiei electrice livrate Republicii Moldova. Or, ministrul Spînu afirmă că va discuta reprezentanții INTER RAO pentru a amâna majorarea costului energiei livrate.

Centrala de la Cuciurgan asigură 80% din necesarul de curent al Republicii Moldova, iar 20% este acoperit de CET-urile locale.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!