Apartamentele devin un lux? Prețurile urcă vertiginos, iar experții anunță noi scumpiri

10 Mart. 2025, 17:21
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
10 Mart. 2025, 17:21 // Actual //  Ursu Victor

Prețurile locuințelor din Republica Moldova au crescut cu aproximativ 4% de la începutul anului, iar tendința ascendentă ar putea continua, estimează expertul imobiliar Victor Cernomorcenco, Potrivit acestuia, cererea depășește oferta cu 30%, ceea ce ar putea duce la o creștere de 9% a prețurilor până la sfârșitul anului.

„Noi am încheiat anul 2024 cu un preț mediu de 1.540 euro pe metru pătrat, incluzând blocurile noi, locuințele secundare cu reparație și cele în variantă albă. Deja observăm o creștere de 3-4% în primele două luni din 2025. Cererea neacoperită continuă să pună presiune pe piață, iar prețurile vor crește cel puțin cu rata inflației, estimată la 7-8%”, a explicat Cernomorcenco în cadrul emisiunii Bună Dimineața de la RadioMoldova.

În această perioadă, moldovenii sunt tot mai interesați de locuințe moderne, eficiente energetic, situate în blocuri noi. Deși în ultimii ani s-a construit masiv în suburbiile Chișinăului, expertul susține că dezvoltarea infrastructurii este esențială pentru un trai confortabil.

„Dacă s-ar construi mai multe blocuri locative în Chișinău, piața imobiliară s-ar stabiliza. Însă, numărul autorizațiilor de construcție a fost scăzut, iar cele aprobate vizează mai mult zonele periferice. Acest blocaj creează o presiune majoră pe piață și alimentează creșterea prețurilor”, a explicat Cernomorcenco.

Potrivit Uniunii Agențiilor Imobiliare, în 2024 au fost realizate peste 16.000 de tranzacții de vânzare-cumpărare a locuințelor. Valoarea medie a unei tranzacții a fost de aproximativ 100.000 de euro, ceea ce reflectă creșterea continuă a prețurilor în sectorul imobiliar.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!