Apocalipsa în Rusia! Populația disperată golește rafturile magazinelor. Cumpără sare, zahăr, ulei și hrișcă

10 Mart. 2022, 16:53
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
10 Mart. 2022, 16:53 // Actual //  bani.md

În sudul Federației Ruse au fost introduse restricții la achiziția produselor alimentare. Pe rețelele sociale, locuitorii din Rostov, Krasnodar și Volgograd postează fotografii cu rafturile goale ale supermarketurilor. Cumpărătorii achiziționează zahăr, sare, ulei de floarea soarelui și hrișcă, scrie filiala Radio Europa Liberă din Caucaz.

În regiunea Rostov, potrivit presei locale, mai multe lanțuri comerciale de vânzare cu amănuntul au restricționat cantitatea de zahăr vândută unei singure persoane – nu mai mult de 10kg.

“Rușii au trecut prin ia multe crize și amintirile anilor trecuți se fac simțite. Aceasta este o psihoză de masă care ar trebui să se sfârșească în curând. Acum autoritățile ar trebui să explice acest lucru populației, dar politica de informare a țării este precară”, a declarat Tatiana Krashennikova, președintele organizației publice Rostov, Uniunea Inițiativelor Publice, pentru Caucaz.

Potrivit datelor Rosstat, din 4 martie, comparativ cu sfârșitul anului trecut, cele mai mari prețuri în Krasnodar au fost înregistrate la varză (cu 15%), morcovi (9%), hrișcă (6%). și zahăr (5%). La Adygea, creșterea prețurilor s-a remarcat la varză (24%), morcovi (13%), unt, ceapă și pâine (8% fiecare), precum și zahăr (aproape 5%).

Magazinul Metro a impus restricții la vânzarea produselor companiei Coca-Cola care părăsește piața rusă. Rafturile goale cu zahăr pot fi văzute în unele supermarketuri seara, dar, de regulă, mărfurile sunt așezate din nou dimineața.

Ramzan Kadyrov, liderul cecen a cerut locuitorilor republicii „să cultive legume în grădină”. El a menționat că „nu se știe care vor fi urmările sancțiunilor”, iar acesta este „abia începutul”.

Președintele Daghestanului, Muhammad Mairanov, a făcut un apel către antreprenorii republicii să nu umfle prețurile. El a numit vremurile prin care trece societatea acum „grele” și a remarcat că „antreprenorii fără scrupule majorează prețurile și fac viața foarte dificilă pentru întreaga populație”.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!