Apocalipsa scumpirilor! Prețurile la mâncarea din farfurie s-au majorat cu 22%

10 Aug. 2022, 12:05
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
10 Aug. 2022, 12:05 // Actual //  bani.md

Inflația anuală a ajuns în luna iulie la 33,5%. Scumpirile au fost influențate de majorarea prețurilor la produse alimentare cu 36,40%, mărfuri nealimentare cu 24,17% și servicii prestate populaţiei cu 43,51%, arată datele Biroului Național de Statistică.

Cel mai mult au crescut prețurile la legume – 86,7%, ouă – 57,5%, zahăr – 38,5%, carne 26,2%, lapte și produse lactate – 26%, fructe – 31% și uleiul vegetal – 14%.

La mărfurile nealimentare cel mai mult au crescut prețurile la combustibil – 66,8% și materiale de construcții – 31,3%

La capitolul servicii prestate populației, gazul s-a scumpit cu 301,2%, încălzirea centralizată cu 92%, serviciile comunal – locative – 93%, și transportul cu 63,6%.

Ieri, 9 august, la prezentarea Raportului Inflației guvernatorul BNM, Octavian Armașu declara că cel mai înalt nivel al inflație va fi atins în lunile octombrie – noiembrie – 34,7%.

„În trimestrul trei și patru al anului va fi vârful inflației. Este vorba de lunile octombrie și noiembrie după care inflația va merge pe un trend descendent. Important să nu apară șocuri noi. Alimentele și prețurile reglementate vor fi elementele care vor influența inflația. Deciziile de politică monetară au menirea să tempereze ritmul de creștere a prețurilor, dar nu și reducerea lor. Deciziile BNM sunt pentru a reduce inflația în orizontul de prognoză de 5% plus, minus 1,5%”, a punctat guvernatorul.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!