APP are un nou director general adjunct, își va începe activitatea din 7 februarie. Pe cine a numit Guvernul

13 Ian. 2022, 10:00
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
13 Ian. 2022, 10:00 // Actual //  MD Bani

Agenția Proprietăți Publice (APP) are un nou director general adjunct. Guvernul a numit-o pe Tatiana Savva, după ce a promovat concursul organizat pentru ocuparea acestei funcții. Tatiana Savva va începe activitatea din 7 februarie 2022.

Așadar, Tatiana Savva este noul director general adjunct a Agenției Proprietății Publice, responsabilă de administrarea corporativă, planificarea, analiza și evaluarea activității întreprinderilor de stat și a societăților comerciale cu cota statului în capitalul social.

„Candidatura acesteia a fost aprobată de Cabinetul de miniștri în cadrul ședinței de Guvern, după ce a promovat concursul organizat pentru ocuparea acestei funcții”, se arată într-un comunicat de presă al APP.

Tatiana Savva este expert economic și are o experiență de peste 10 ani în finanțe publice, sisteme de management, transparență și bună guvernare. Deține două diplome de master, inclusiv în domeniul științelor economice și managementului public, și a fost implicat activ în implementarea proiectelor și programelor internaționale. Anterior, Tatiana Savva a activat în cadrul unei organizații non-guvernamentale specializată în cercetări economice și politici publice.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!