Apple i-a pus capac aplicației rusești VK

28 Sept. 2022, 17:49
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
28 Sept. 2022, 17:49 // Actual //  bani.md

Autoritatea de reglementare a comunicaţiilor din Rusia a cerut miercuri explicaţii de la Apple după ce aplicaţiile operate de firma rusă de tehnologie controlată de stat VK au fost eliminate din magazinul de aplicaţii al companiei americane App Store, relatează Reuters.

Autoritatea, Roskomnadzor, a emis deja amenzi vizând firme de tehnologie străine pentru încălcări ale stocării datelor şi din cauză că nu a fost eliminat conţinut pe care Rusia îl consideră ilegal – dispute care au escaladat de când Moscova şi-a trimis forţele armate în Ucraina în februarie.

VK operează Vkontakte, care are peste 75 de milioane de utilizatori lunari şi este cea mai mare reţea socială a Rusiei, adesea comparată cu Facebook. Pe lângă serviciul de e-mail al VK Mail.ru, Vkontakte trebuie să fie preinstalată pe dispozitivele mobile vândute în Rusia.

Roskomnadzor a declarat că acţiunile Apple au privat milioane de ruşi de accesul la aplicaţiile VK şi i-a cerut să-şi explice decizia.

Apple nu a răspuns imediat la o solicitare trimisă prin e-mail pentru a comenta.

“Agenţia consideră că astfel de restricţii discriminatorii care încalcă dreptul utilizatorilor de internet ruşi să primească liber informaţii şi să comunice sunt inacceptabile”, a declarat Roskomnadzor într-un comunicat.

Cu toate acestea, Rusia însăşi a limitat accesul cetăţenilor săi la informare forţând toate media ruse independente semnificative să se închidă şi blocând platformele social media din SUA Facebook, Instagram şi Twitter, aminteşte Reuters.

VK şi-a sporit controlul asupra spaţiului de internet al Rusiei în această lună prin finalizarea unei înţelegeri pentru a cumpăra fluxul de ştiri al rivalului Yandex, platforma de conţinut Zen şi pagina de pornire yandex.ru.

VK a declarat marţi că aplicaţiile sale, inclusiv Vkontakte, deja instalate pe smartphone-uri continuau să funcţioneze şi că continuă să dezvolte şi să ofere suport aplicaţiilor pentru sistemul de operare iOS al Apple.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!