Apple Pay, disponibil pentru clienții e-commerce ai Victoriabank

03 Oct. 2025, 11:32
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
03 Oct. 2025, 11:32 // Actual //  bani.md

Victoriabank extinde opțiunile de plată digitală pentru magazinele online, oferind posibilitatea de a accepta achitări prin Apple Pay. Această soluție le permite comercianților să proceseze plăți rapid și sigur, iar clienților acestora să finalizeze achizițiile cu un singur click, pe iPhone, iPad sau Apple Watch, fără a introduce manual datele cardului sau informațiile de livrare. Banca a integrat anterior și Google Pay, completând astfel portofoliul de plăți digitale pentru clienții e-commerce.

Fiecare tranzacție realizată prin Apple Pay este securizată și confidențială, protejând datele clienților. Numărul cardului nu este stocat nici pe dispozitiv, nici pe serverele Apple. Fiecărui card i se atribuie un Device Account Number criptat, iar autentificarea se face rapid și sigur, prin Face ID, Touch ID sau codul dispozitivului.

Butonul Apple Pay apare automat pe pagina de plată, sporind rata de conversie și reducând rata de abandon a coșului de cumpărături. Soluția este compatibilă cu principalele platforme e-commerce, inclusiv Shopify, WooCommerce, Magento și OpenCart.

„Știm cât de important este pentru magazinele online să ofere metode de plată moderne, precum Apple Pay. Acestea aduc beneficii concrete prin facilitarea de cumpărături rapide și sigure, conducând la fidelizarea clienților și, implicit, la creșterea vânzărilor online. Suntem bucuroși că odată cu Apple Pay, noua soluție de plată oferită de Victoriabank, putem sprijini antreprenorii să profite de toate avantajele comerțului digital”, afirmă Mircea Aursulesei, Vicepreședinte Business Retail Victoriabank.

Integrarea Apple Pay este gratuită pentru comercianții Victoriabank și nu necesită modificări tehnice pe site-ul magazinului.

Pentru detalii suplimentare și asistență privind integrarea Apple Pay, puteți contacta echipa Direcției Produse Carduri și Acceptare la: card.acceptare@vb.md ; +373 030 303 057 / +373 030 303 052.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!