Aproape 1000 de bancnote de 100$, înlocuite cu 1$. Șefa casieriei unei bănci, condamnată la 9 ani închisoare

30 Apr. 2021, 10:32
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
30 Apr. 2021, 10:32 // Actual //  MD Bani

Șefa casieriei sucursalei unei bănci din capitală a fost recunoscută vinovată de delapidarea averii străine și condamnată la 9 ani închisoare și privată de dreptul de a deţine funcţii sau de a exercita activități de administrare şi păstrare a bunurilor străine timp de 3 ani. Procuratura Generală precizează într-un comunicat de presă că, în mai-septembrie 2019, ignorând prevederile legale, inculpata ar fi dispus, folosit și însușit ilegal mijloace bănești aflate în gestiunea casieriei unității financiar-bancare, neajunsul fiind depistat la o verificare a comisiei specializate a instituției, transmite IPN.

În cadrul inventarierii s-a stabilit că, în loc de 100 000 de dolari, în pachetul sigilat cu numerar se aflau doar 5455 dolari. 955 de bancnote de 100 de dolari au fost înlocuite cu bancnote de 1 dolar. Fiind audiată de procurori, femeia, în vârstă de 44 de ani, nu și-a recunoscut vina.

Totuși, procurorii au demonstrat că sustragerea banilor a fost posibilă doar cu participarea inculpatei, aceasta fiind singura care avea acces direct şi obligația de a verifica zilnic soldul mijloacelor bănești transmise de casierii din subordine, iar în alte circumstanțe, orice neajuns urma să fie constatat şi înregistrat imediat.

Pe lângă pedeapsa închisorii, inculpata urmează să achite în contul instituției financiare în care a activat 35 de mii dolari pentru prejudiciul material provocat. Încă 35 de mii de dolari sunt încasate cu titlu de despăgubire de asigurare pentru prejudiciul material compensat.

În scopul asigurării executării hotărârii judecătorești şi asigurării compensării prejudiciilor cauzate prin infracţiune, instanța a menținut sechestrul aplicat pe un bun imobil ce-i aparține inculpatei cu drept de proprietate.

Sentința este cu drept de atac în condițiile legii.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!