Apropourile ușurele ale lui Sturza în raport cu performanțele guvernării PAS: „Prițăpul” gâfâie rău

14 Feb. 2024, 13:19
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
14 Feb. 2024, 13:19 // Actual //  bani.md

Marea agitație politică a început în Republica Moldova, odată cu tot mai multe persoane care își exprimă intenția de a candida la președinția țării. Această efervescență politică a fost remarcată de fostul premier și actualul om de afaceri, Ion Sturza, într-un comenatriu pe Facebook.

“Unii – mai naivi, dornici să se afle în treabă, alții (majoritatea) – agenți de influență ai rușilor cu acte în regulă, aflați în misiune de ‘destabilizare’. Mai frumoși, mai urâți, mai deștepți, mai proști. Avem de toate! Dar… Toți fără nicio șansă! De ce? Pentru că sunt așa cum sunt, iar următorul președinte va fi… Maia Sandu!”, a declarat Sturza, exprimându-și convingerea.

Sturza susține că Maia Sandu este singura persoană cu dreptul moral și performanța politică necesare pentru a fi președinte, contrar “performanțelor” modeste ale altor candidați. El subliniază importanța realismului și maturității politice în gestionarea acestei situații, evidențiind necesitatea unor acțiuni concrete în domenii precum justiția, infrastructura, agricultura și cultura.

Cu toate acestea, Sturza atrage atenția că alegerile parlamentare nu sunt atât de sigure, iar actuala administrație se confruntă cu dificultăți. El îndeamnă la acțiune promptă în vederea abordării problemelor din diverse domenii, subliniind că schimbarea este posibilă cu efort și determinare.

„Și asta, contrar „performanțelor” modeste ale unor „camarazi” de duzină, care se complac la guvernare. Cu un pic de realism și maturitate politică, se poate rezolva și această poveste cu „prițăpul” politic. Oricum, doar ea (în mare) trage carul schimbării. Aici e și problema de esență. Alegerile parlamentare nu sunt atât de certe. „Prițăpul” gâfâie rău. E timpul, dacă nu e prea târziu, să se apuce de treabă. Ceva pe la justiție, ceva pe la infrastructură, agricultură și cultură. Vorba poetului începător”, conchide fostul premier.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!