Ar fi spălat pentru 13.000.000.000 lei: Două persoane învinuite de implicare în „frauda bancară”, trimise în judecată

02 Iul. 2021, 11:10
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
02 Iul. 2021, 11:10 // Actual //  MD Bani

Investigarea dosarului denumit generic „frauda bancară” este în continuă evoluție, anunță Procuratura Generală. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a terminat urmărirea penală și a trimis în judecată dosarul în privința a două persoane, învinuite de spălarea a peste 13 miliarde de lei.

Cum s-ar fi întâmplat

Procurorii PCCOCS îi învinuiesc de faptul că în perioada anilor 2011-2014, activând în calitate de contabili, au participat la atribuirea aspectului legal al tranzacțiilor de sustragere a mijloacelor bănești, care au avut la bază obținerea a peste 40 de credite bancare neperformante. Creditele au fost contractate pentru șapte companii, de la Banca de Economii, Banca Socială și Unibank.

Credite neconforme

Creditele au fost acordate prin ignorarea criteriilor stabilite și prin derogarea totală de la procedurile și politicile băncilor comerciale și ale Băncii Naționale a Moldovei, inclusiv prin influențarea de către conducătorii grupului criminal a factorilor de decizie din băncile menționate.

Potrivit materialelor dosarului, banii au fost însușiți de membrii grupului criminal condus de Ilan Șor, ca parte a organizației criminale conduse de Vladimir Plahotniuc.  Mijloacele bănești obținute erau transferate către companii nerezidente, cu destinația: plăți pentru materiale de construcție, echipamente digitale, vestimentație de brand sau mobilier. Scopul urmărit era camuflarea tranzacțiilor financiare.

Cine sunt inculpații

Inculpații sunt un bărbat și o femeie, cu vârste cuprinse între 35-45 ani. Aceștia sunt din Chișinău și au studii financiar-bancare. Potrivit legii penale, faptele de care cei doi sunt învinuiți se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani.

Urmărirea penală, întru stabilirea tuturor persoanelor implicate și individualizarea acțiunilor fiecăruia, este în desfășurare.

Procuratura notează că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive şi irevocabile a instanței.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!