Armament fantomă pentru Ucraina. Aproape 1 miliard de dolari s-au „evaporat” în contracte ratate

16 Mai 2025, 12:28
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
16 Mai 2025, 12:28 // Actual //  Ursu Victor

Ucraina a pierdut cel puțin 770 de milioane de dolari în urma unor contracte internaționale de armament neexecutate sau parțial onorate, potrivit unei investigații realizate de Financial Times. Sumele, plătite în avans de-a lungul celor peste trei ani de război cu Rusia, au fost destinate achiziției de arme și muniții esențiale pentru front, însă marfa fie nu a fost livrată, fie a fost incompletă sau de calitate inacceptabilă.

Potrivit sursei citate, aceste pierderi reprezintă o parte semnificativă din bugetul anual al Ucrainei pentru înarmare, estimat între 6 și 8 miliarde de dolari. Problemele au apărut atât din cauza furnizorilor străini, cât și a posibilelor abateri și nereguli interne în procesul de achiziții.

Autoritățile ucrainene investighează zeci de contracte semnate cu brokeri internaționali de armament. În unele cazuri, au fost deschise dosare penale pe numele unor oficiali din Ministerul Apărării, printre care Toomas Nahkur și Oleksandr Liev, responsabili de politica tehnico-militară. Cei doi, împreună cu reprezentanți ai companiei „Lvivskii Arsenal” și ai unei firme străine, sunt suspectați că ar fi încercat să delapideze circa 36,2 milioane de dolari dintr-un contract pentru achiziția a 100.000 de obuze de mortier din Croația. Suma de 12,5 milioane dolari, plătită în avans, ar fi fost deturnată de intermediari pentru activități fără legătură cu livrarea armamentului.

Ambii oficiali neagă acuzațiile și susțin că acționau sub presiune extremă, având ca prioritate găsirea rapidă a muniției, în contextul unui război în desfășurare.

Potrivit Ministerului Apărării, se fac demersuri pentru recuperarea în instanță a 309 milioane dolari din plățile în avans efectuate în cadrul unor contracte considerate între timp imposibil de onorat. Alți 460 de milioane de dolari ar putea fi recuperați prin negocieri amiabile cu furnizorii.

Unul dintre aceste procese a fost câștigat recent de Ucraina la arbitrajul de la Viena, împotriva companiei americane OTL Imports, fondată în 2020 de tânărul antreprenor Tanner Cook. În 2022, compania a încasat un avans de 17,1 milioane dolari pentru furnizarea de muniție, însă nu a livrat niciun produs.

Ancheta FT arată că în prima jumătate a anului 2022, prețurile la muniția de calibru sovietic au crescut de patru ori din cauza cererii explozive. În acel context, Cook ar fi promis livrări din Serbia, printr-o intermediere cu firma ucraineană de stat „Progres”, dar anchetele arată că firma sa nu avea licențele necesare pentru export.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!