Armele occidentului fac minuni! După ce au fost făcuți una cu pământul rușii spun că se retrag de pe insula Șerpilor

30 Iun. 2022, 13:04
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
30 Iun. 2022, 13:04 // Actual //  bani.md

Rusia a confirmat joi retragerea trupelor de pe Insula Șerpilor în ceea ce Moscova consideră a fi „un gest de bunăvoință”, informează TASS.

Prin retragerea trupelor aflate în garnizoana de pe insulă, Federația Rusă demonstrează că nu dorește să împiedice eforturile ONU de organizare a unui „coridor umanitar” pentru exportul produselor agricole ucrainene, a precizat ministerul rus al Apărării.

„Pe 30 iunie, într-un gest de bunăvoință, forțele armate ale Federației Ruse și-au îndeplinit misiunea pe Insula Șerpior și s-au retras din garnizoana unde se aflau staționate aici. Astfel, Federația Rusă demonstrează întregii comunități internaționale că nu dorește să împiedice eforturile ONU de organizare a unui coridor umanitar destinat exporturilor produselor agricole din Ucraina”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului rus al Apărării, generalul-locotenent Igor Konașenkov.

În aceeași zi, forțele armate ale Ucrainei au anunțat, într-un mesaj publicat pe Telegram, că i-au alungat pe ruși de pe Insula Șerpilor.

„În timpul nopții, ca urmare a unei operațiuni militare de succes cu unitățile noastre de rachete și artilerie, inamicul a evacuat în grabă ultimii ocupanți ai garnizoanei cu două bărci cu motor și probabil au părăsit insula. În prezent, Insula Șerpilor este acoperită de foc și fum și au loc explozii. Rezultatele finale ale operațiunii sunt în curs de investigare”, se arată în mesajul publicat pe Telegram.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!