Aston Martin pentru Simona Halep: Tenismena română și-a luat o mașină nouă în cinstea logodnei

04 Iul. 2021, 11:41
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
04 Iul. 2021, 11:41 // Au Bani //  MD Bani

Simona Halep este pasionată de mașini. Are în garaj și SUV-uri, și limuzine, și mașini sport cu mulți cai putere. Acum își mai face loc un vehicul în parcarea de lux a jucătoarei de tenis.

Simona Halep este printre primii posesori ai acestui model în România. Este vorba despre Aston Martin DBX, primul SUV din istoria casei britanice, prezentat în urmă cu un an și jumătate și la București.

Numărul 3 mondial, se pregătește intens de nunta cu iubitul său, Toni Iuruc. Mașina a fost un mod de a celebra logodna dintre cei doi, anunțată pe 10 iunie.

DBX își va găsi loc într-un garaj în care se află deja modele Mercedes-AMG, Porsche și Range Rover.

„Chiar îi spuneam Simonei că ne-a trecut printr-o adevărată galerie de mărci de lux. Acest Aston Martin arată și el impecabil. Am întrebat-o ce surpriză ne mai pregătește și a început să zâmbească”, a declarat un apropiat al sportivei.

În vârstă de 29 de ani, Simona Halep tocmai și-a anunțat retragerea de la Olimpiadă, după ce s-a văzut nevoită să renunțe la Roland Garros și Wimbledon din cauza unei accidentări la coapsă.

Aston Martin DBX are motor V8 twin-turbo de 4.0 litri, furnizat de Mercedes-AMG. Sub capota SUV-ului britanic, propulsorul dezvoltă 550 de cai putere și 700 Nm. Acesta face SUV-ul să accelereze de la 0 la 100 km/h în doar 4,5 secunde. Viteza sa maximă este de 291 km/h.

Dincolo de portierele fără rame, o caracteristică tipică modelelor coupe, apare un spațiu exclusivist. Posesorul de SUV DBX primește un acoperiș panoramic, un sistem de iluminare cu 64 de culori și ornamente din lemn, metal rafinat sau compozit. Scaunele sunt îmbrăcate într-o țesătură din 80% lână.

În momentul în care a fost lansat în România, Aston Martin DBX avea un preț de pornire de 165.000 de euro.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!