Atenție mare la facturile la gaze! Moldovagaz anunță un nou tip de calcul

11 Iun. 2024, 10:05
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
11 Iun. 2024, 10:05 // Actual //  bani.md

Începând cu data de 3 mai a acestui an, noile prețuri la gazele naturale vor fi aplicate, informează SA „Moldovagaz”.

Dacă datele contoarelor de gaze sunt trimise prin intermediul platformelor online ale „Moldovagaz” sau dacă acestea au fost citite fizic de către controlorii companiei până la 31 mai, volumul de consum va fi repartizat uniform pentru fiecare zi a lunii, pentru a determina consumul mediu zilnic.

De exemplu, dacă o gospodărie a înregistrat un consum total de 16 metri cubi de gaze la data de 31 mai, consumul mediu zilnic va fi de 0,517 metri cubi (16 metri cubi împărțiți la 31 de zile).

Pentru perioada 1 mai – 2 mai, consumatorului îi va fi facturat un volum de 1 metru cub de gaze (0,517 metri cubi pe zi, înmulțit cu 2 zile) la prețurile anterioare.

Din 3 mai până în 31 mai, restul de 15 metri cubi (0,517 metri cubi pe zi, înmulțit cu 29 zile) vor fi facturați la noile prețuri reglementate de Agenția Națională de Reglementare în Energetică.

Toate calculele vor fi reflectate detaliat în facturile expediate consumatorilor, pentru a asigura transparența și claritatea procesului de facturare.

În situațiile în care controlorii nu au avut acces la contoare sau datele acestora nu au fost trimise de către consumatori prin platformele online disponibile, întreprinderile de distribuție a gazelor din grupul „Moldovagaz” vor aplica o repartizare analitică (prognozată). Aceasta se va baza pe consumul efectiv de gaze naturale în perioada comparabilă a anilor precedenți, cu ajustarea ulterioară a acestora.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!