Au primit 4000 EURO pentru organizarea traversării ilegale a frontierei dinspre România spre Moldova. Au fost reținuți

07 Dec. 2021, 10:20
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
07 Dec. 2021, 10:20 // Actual //  MD Bani

Luni, 6 decembrie 2021, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), oficiul Nord, de comun cu Serviciul de Informații și Securitate a reținut doi bărbați bănuiți că au facilitat și organizat trecerea ilegală a frontierei de stat, prin postul vamal Leușeni, în schimbul sumei de 4000 euro.

Potrivit informațiilor oferite de PCCOCS, cei doi bărbați au pretins că au influență asupra persoanelor din Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, astfel încât persoana solicitantă să intre în țară fără ca să fie înregistrată în baza de date relevantă. Solicitantul era anunțat în căutare într-un dosar penal pentru escrocherie. Astfel, aceștia au primit suma de bani în două tranșe, pentru ca să-i asigure persoanei intrarea nedetectată în țară.

După audierea acestora de către procurorii PCCOCS, oficiul Nord, bănuiții și-au recunoscut vinovăția și colaborează în vederea elucidării tuturor circumstanțelor. Cu referire la solicitant, în privința acestuia va fi pornită urmărirea penală pentru trecerea ilegală a frontierei de stat.

Bănuiții sunt considerați nevinovați, potrivit legii, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, urmare a trimiterii în judecată a dosarului penal de către procurori.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!