Autoritățile „afumate” de businessul cu țigări. Moldova este liderul contrabandei cu tutun peste Prut

22 Feb. 2022, 09:36
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
22 Feb. 2022, 09:36 // Actual //  bani.md

Piaţa neagră a ţigaretelor din România creşte uşor în ianuarie 2022 cu 0,4 p.p. faţă de noiembrie 2021, până la 7,8% din totalul consumului.

În luna ianuarie, deşi la nivel naţional (România n.a) piaţa neagră s-a menţinut relativ constantă, în anumite regiuni fluctuaţiile au fost semnificative. Cea mai mare creştere a comerţului ilegal cu ţigarete s-a înregistrat în nord-est, şi anume 5,8 p.p. faţă de noiembrie 2021, până la 25,6%, regiunea continuând să fie cea mai afectată de contrabandă. O creştere de 2,6 p.p. până la 4,2% se înregistrează şi în Bucureşti. Pe de altă parte, în regiunea sud-est este notată o scădere de 5,4 p.p., până la 2,5%. Din punct de vedere al provenienţei produselor de pe piaţa neagră, „cheap whites” continuă să deţină cea mai mare pondere, de aproape 60%, deşi se află în scădere cu 4,9 p.p.. Ponderea produselor provenite din Ucraina creşte uşor cu 0,2 p.p., iar Moldova şi Serbia se menţin constante, cu 3,5%, respectiv 0%.”, a declarat Marian Marcu, Director General Novel Research.

Prevenirea şi combaterea contrabandei cu produse din tutun, precum şi menţinerea nivelului mediei anuale a consumului de ţigarete provenite din contrabandă la sub 10% din totalul consumului, reprezintă obiective importante ale autorităţii vamale din România.

De remarcat că rezultatele recente arată o creştere cu peste 9% în anul 2021, comparativ cu anul 2020, a veniturilor colectate la bugetul statului provenind din accizele pentru produsele din tutun. Astfel, în cursul anului 2021, autoritatea vamală a fost activ implicată în prevenirea şi combaterea fenomenului de contrabandă cu produse din tutun, atât prin acţiuni proprii, desfăşurate de structurile de supraveghere şi control vamal de la nivel central şi teritorial, cât şi prin participarea la acţiuni comune de tip Joint Customs Operation, Joint Border Control Operation sau Joint Action Days, alături de alte state membre sau de autorităţile vamale din Republica Moldova şi Ucraina, acţiuni ce au fost coodonate/organizate, după caz, de Organizaţia Mondială a Vămilor, Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), Misiunea Uniunii Europene de Asistenţă la Frontieră în Moldova şi Ucraina (EUBAM) sau Agenţia Europeană pentru Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă (FRONTEX), susține Preşedintele Autorităţii Vamale Române, Bogdan Lari Mihei.

Producătorii de ţigarete din România consideră că, pentru menţinerea pe termen lung a unui nivel de sub 10% al traficului ilicit, sunt necesare mai multe schimbări legislative pe care, împreună cu autorităţile de aplicare a legii, le-au solicitat fără succes în ultimii ani. Încadrarea contrabandei în categoria ameninţărilor identificate în Strategia de apărare a ţării ar putea constitui baza pentru aceste modificări care includ reglementarea unitară, pe criteriu cantitativ, a infracţiunii de contrabandă cu ţigarete

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!