Chef pe timp de ciumă la Orhei! Guvernul: Deciziile de a face petreceri și a scoate elevii la școală – ilegale

23 Ian. 2022, 14:17
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
23 Ian. 2022, 14:17 // Actual //  bani.md

În contextul deciziilor aprobate de către Comisia Teritorială Extraordinară de Sănătate Publică (CTESP) din raionul Orhei, Guvernul Republicii Moldova vine cu câteva precizări importante: deciziile anunțate de către CTESP Orhei sunt nule, iar derogarea de la deciziile Comisiei Naționale Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP) sunt o încălcare a legii.

La data de 21 ianuarie curent, Comisia Extraordinară de Sănătate Publică a raionului Orhei s-a întrunit în ședință, iar membrii acesteia au venit cu decizii care contravin cu cele aprobate la nivel de țară, ceea ce este un abuz. Deciziile CTESP Orhei prin care se permit în continuare desfășurarea procesului de studiu în cadrul instituțiilor de învățământ general și a instituțiilor extrașcolare cu prezența fizică a elevilor și desfășurarea fără restricții a evenimentelor publice și de evenimentelor de familie cu participarea unui număr mare de oameni, sunt nule.

Doar Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP) este autoritatea care stabilește regulile în situația de criză creată de pandemia COVID-19. Din componența acesteia fac parte conducători ai mai multor instituții ale statului implicate în gestionarea pandemiei, medici epidemiologi și specialiști în medicină clinică. Fiecare decizie este discutată, argumentată, raportată la experiența altor țări, dar și la recomandările organizațiilor internaționale, cum ar fi Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC), Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC), Organizația Mondială a Sănătății (OMS).

Comisiile Teritoriale Extraordinare de Sănătate Publică (CTESP) sunt comisiile la nivelul autorităților locale. Hotărârile CNESP sunt obligatorii pentru CTESP.

Guvernul a dispus ca instituțiile specializate ale statului să verifice legalitatea tuturor acțiunilor întreprinse de CTESP Orhei.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!