Avarie devastatoare la gigantul termoenergetic din Chișinău! Un generator, pus pe brânci după o reparație de milioane

17 Nov. 2022, 09:49
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
17 Nov. 2022, 09:49 // Actual //  bani.md

Generatorul de la blocul energetic nr. 3 al Termoelectrica s-a defectat la doar câteva săptămâni după finalizarea lucrărilor de reparație capitală. Centrala Electrică cu Termoficare numărul 3 din Chișinău este esențială pentru generarea de căldură și curent. Lucrările au fost efectuate de compania Horus, care a câștigat cu scandal licitația de reabilitare în luna iunie curent și a garantat calitatea reparației pe un termen de cel puțin doi ani, scrie jurnal.md.

vineri, 4 noiembrie, la ora 1 și 20 minute după miezul nopții a avut loc o avarie majoră la blocul energetic nr. 3 de la sursa nr. 1 a Termoelectrica. Această centrală este principala sursă de încălzire a orașului Chișinău, dar și cel mai mare producător local de energie electrică. Sursele ne-au comunicat că muncitorii Termoelectrica au încercat sa pornească blocul energetic nr.3 pentru a asigura următoarea etapă de conectare si încălzire a orașului. În timpul pornirii turbinei și generatorului după miezul nopții, ajungând la o sarcină de doar 18MW, s-ar fi produs o avarie devastatoare în interiorul generatorului, care a dus la oprirea a întregului bloc energetic. Avaria ar fi fost provocată de lucrările necalitative, executate de compania Horus. Mai exact, ar fi fost sparte tuburile de răcire ale garniturilor cu hidrogen, prin care a pătruns apa în generator, avariindu-l în totalitate.

Conform contractului semnat de Horus SRL si Termoelectrica, în valoare de aproape 5,4 milioane de lei, compania Horus s-a angajat să execute reparația capitală a generatorului cu scopul de a prelungi termenul de exploatare pentru o perioadă de cinci ani și a garantat calitatea lucrărilor pe un termen de minimum doi ani. Pe 25 octombrie curent, reprezentantul lui Horus, Mihai Godea, a confirmat finalizarea lucrărilor. După avaria de la CET-3, Termolectrica are un singur bloc funcțional la sursa numărul 1, care poate consuma combustibil de tip păcură.

Jurnaliștii de la jurnaltv au solicitat opinia Termoelectrica, însă compania le-a spus să trimită o solicitare în scris.

Horus, administrată de Valentin Balan, este deținută în proporție de 100% de compania britanică de tip off-shore ”PROMINVEST DEVELOPMENT LTD”. Aceasta avea doar doi angajați, dintre care administratorul off-shore-ului, Daniela Balan, este fiica lui Valentin Balan. De-a lungul anilor, ”Horus” a câștigat mai multe licitații cu statul, mai ales în perioada regimului Plahotniuc. Am solicitat o reacție de la această companie.

“Specialiștii noștri au executat în mod profesionist toate lucrările prevăzute de caietul de sarcini nr.129/22, fapt confirmat prin actul de constatare a finalizării lucrărilor contractate, semnat de membrii comisiei de recepție. Cât privește procesul tehnologic, vă recomandăm să cereți detalii la Termoelectrica. În prezent, echipa „Horus” dă dovadă de diligență și sprijin tehnic specialiștilor întreprinderii Termoelectrica pentru mai multe lucrări.”, se arată în răspunsul HORUS cu privire la incidentul de la Termoelectrica.

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!