Avertismentele se adună: Lupta cu inflaţia nu s-a încheiat

09 Feb. 2023, 08:32
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
09 Feb. 2023, 08:32 // Actual //  bani.md

Consumatorii din întreaga lume vor plăti şi mai mult pe produse alimentare în acest an decât în 2022, avertizează retailerii, firmele din sectorul produselor de larg consum şi investitorii, potrivit Reuters.

Asta în cazul în care costurile materiilor prime nu vor scădea sau reorientarea către produse marcă proprie nu va accelera.
Retailerii şi producătorii de bunuri de larg consum sunt prinşi în negocieri dure privind preţurile de peste un an, tensiunile începând să apară în 2021 în urma perturbărilor de la nivelul lanţurilor de aprovizio­nare. De atunci, totul s-a transformat într-o luptă având legătură cu costurile ridicate la materii prime şi energie generate de războiul din Ucraina, scumpirea alimentelor de bază exacerbând o criză a costurilor de trai în Europa.

Mark Schneider, CEO-ul Nestlé, cel mai mare grup din sectorul ali­men­tar la nivel mondial, a declarat recent că acesta va fi nevoit să majo­reze în continuare preţurile produ­selor sale alimentare pentru a com­pensa costurile ridicate de producţie pe care nu le-a transmis deocamdată mai departe către consumatori.
Tineke Frikkee, manager de portofoliu la Waverton Investment Management, se aşteaptă ca şi Unilever să majoreze preţurile în 2023, deşi selectiv.

Producătorii din sectorul bunu­rilor de larg consum vor continua să majoreze preţurile până când îşi vor redresa profitabilitatea, anticipează Bruno Moneyne, analist la Bernstein.

„Doar o accelerare a reorientării consumatorilor către produse private label şi o scădere în continuare a preţurilor materiilor prime ar putea schimba lucrurile“.
În zona euro, aşteptările consu­matorilor privind inflaţia au urcat din nou uşor în decembrie, relevă un sondaj realizat de Banca Centrală Europeană, indicând că majorările de dobânzi din ultima vreme şi preţurile în scădere ale energiei nu au temperat încă temerile legate de scumpiri.
BCE a majorat dobânzile cu 3% din iulie şi a promis o nouă majorare de 50 de puncte de bază în martie, în încercarea de a restricţiona econo­mia suficient pentru a îmblânzi aştep­tările privitoare la inflaţie.

Problema este că atunci când aş­teptările se menţin ridicate, angajaţii şi companiile îşi ajustează comporta­mentul legat de stabilirea salariilor, făcând sarcina BCE de a readuce in­fla­ţia la ţinta de 2% şi mai grea.

Din SUA, preşedintele băncii cen­trale americane Jay Powell a aver­tizat că îmblânzirea inflaţiei va necesita o „perioadă semnificativă de timp“, potrivit Financial Times.

Powell a declarat că Fed-ul ar putea fi nevoit să majoreze dobânzile mai mult decât se aşteaptă investitorii pentru că îmblânzirea inflaţiei va lua o perioadă semnificativă de timp având în vedere datele solide de pe piaţa muncii.

Ultimele date au indicat o creştere surprinzătoare a numărului de noi locuri de muncă în ianuarie, ceea ce sugerează că Fed-ul ar putea fi obligat să meargă mai departe cu înăsprirea politicii monetare pentru a „răci“ economia.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!