AXIOMA Factoring: Transformăm rapid facturile în bani | 100% on-line

01 Sept. 2021, 10:32
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
01 Sept. 2021, 10:32 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

Factoring-ul, un serviciu foarte solicitat pe piețele din afara Republicii Moldova, este disponibil on-line începând de astăzi și în țara noastră, prin lansarea platformei www.axioma.md.

Antreprenorii pot beneficia acum de acces la finanțarea vânzărilor, 100% on-line, fără timp pierdut pe drumuri și pe întocmirea documentației.

Axioma Factoring este prima companie fintech de factoring 100% on-line și a fost creată cu scopul de a sprijini antreprenorii cu soluții de acces rapid la numerar: în maximum o oră, specialiștii Axioma Factoring comunică decizia și transferă banii în cont.

Potrivit Mangerului Axioma Factoring, Sergiu Mocan, finanțarea businessului nu a fost niciodată mai rapidă și mai simplă. „Serviciile Axioma Factoring se adresează companiilor din segmentul IMM, care au drept obiect de activitate vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii de tip business-to-business (B2B) și oferă termene de plată de până la 60 de zile. Pentru a transforma rapid facturile în bani, accesați www.axioma.md, creați un cont nou și înregistrați on-line cererea de finanțare, în doar câteva minute. În maximum o oră, aflați decizia și primiți banii în cont”, a subliniat Sergiu Mocan.

Folosind serviciile Axioma Factoring, companiile din segmentul IMM își pot consolida poziția economică: își asigură necesarul de cash pentru completarea stocurilor, plata furnizorilor și a salariaților, astfel pot prelua noi comenzi și pot încheia noi contracte, fără să mai depindă de achitările la scadență.

Factoringul reprezintă o posibilitate de a obține plata imediată pentru livrările de bunuri și servicii, care urmează a fi achitate de către clienți la o dată scadentă viitoare, fiind considerată cea mai rapidă modalitate de a transforma facturile în bani. Este un instrument de rezervă cash, utilizat de administratori și contabili, pentru cele mai diverse situații – unde rapiditatea accesării lichidităților este un factor de importanță majoră, iar simplicitatea obținerii finanțării este cheia deciziei. Cesionarea facturilor duce la creșterea fluxului de numerar necesar pentru circulația capitalului și dezvoltarea afacerii. Astfel, primiți rapid lichidități, adică banii necesari pentru continuarea activității. Fără gaj sau ipotecă, fără drumuri la bancă și timp pierdut, primiți finanțare printr-un sistem on-line automatizat, rapid și foarte simplu, cu ajutorul semnăturii electronice.

Echipa Axioma Factoring

Pentru mai multe informații despre serviciile Axioma Factoring, vă rugăm să ne contactați la tel./Viber: +373 79 34 00 00 • info@axioma.md• www.axioma.md • https://www.facebook.com/factoringaxioma/

P.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!