Banca Naţională a Elveţiei deschide sarabanda scăderilor de dobândă la nivel mondial

21 Mart. 2024, 12:27
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  bani.md
21 Mart. 2024, 12:27 // Bănci şi Finanţe //  bani.md

Banca Naţională a Elveţiei (BNS) a decis joi să reducă dobânda de politică monetară, pentru prima dată în ultimii doi ani, preluând astfel iniţiativa în raport cu alte mari bănci centrale din întreaga lume care sunt aşteptate să urmeze exemplul în cursul acestui an, transmite AFP.

Banca Angliei ar urma să anunţe şi ea decizia de politică monetară în cursul după-amiezii însă analiştii mizează pe menţinerea statu quo-ului. Kathleen Brooks, analist la XTB, estimează că o primă reducere de dobândă ar putea fi anunţată de BoE în luna iunie.

La rândul său, aşa cum era de aşteptat, Banca Naţională a Norvegiei a decis joi să menţină neschimbată dobânda de politică monetară, la 4,5%, lăsând să se întrevadă o primă reducere a costului creditului undeva la toamnă.

În cazul Elveţiei, evoluţia preţurilor este mult mai rezonabilă decât în alte părţi. Banca Naţională a Elveţiei şi-a justificat decizia de a reduce dobânda de referinţă cu un sfert de punct, până la 1,5%, prin aprecierea că lupta sa împotriva inflaţiei este „eficientă”. Începând din luna iunie 2023, inflaţia în Elveţia a revenit sub pragul de 2% vizat de Banca Naţională. Această evoluţie favorabilă a preţurilor a determinat BNS să îşi revizuiască, în jos, prognoza de inflaţie, până la 1,4% pentru 2024, faţă de 1,9% anterior, şi la 1,2% pentru 2026, faţă de 1,6% anterior.

Cu toate acestea, decizia BNS i-a luat prin surprindere pe mulţi analişti, care se aşteptau ca instituţia monetară din Elveţia să aştepte până în luna iunie înainte de a reduce costul creditului.

Pentru moment, marile bănci centrale din lume, cu excepţia celei din Japonia care se confruntă cu un ciclu atipic, au preferat să mai aştepte pentru a fi sigure că inflaţia, care în 2022 a explodat în principal ca urmare a efectului războiului din Ucraina, a încetinit în mod sustenabil.

Astfel, miercuri seara Rezerva Federală americană (Fed) a menţinut nemodificată dobânda de referinţă, care a rămas la cel mai ridicat nivel din ultimii 20 de ani, dar a confirmat că există perspectivele pentru trei reduceri de dobândă, de câte un sfert de punct fiecare, în acest an.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!